Când eram în școala generală, prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, învățam că “românul e frate cu natura”. Toate interpretările unor opere literare gravitau în jurul acestei afirmații. Mai exista o variațiune în care enunțul axiomatic se referea la codru. După ani însă, în liceu, unul la care examenul de admitere era foarte greu, m-am intâlnit, luminos, cu același adevăr... În foarte multe poezii ale lui Mihai Eminescu era vorba în esență despre acelasi lucru.
Ceva s-a intamplat cu mine de atunci încât astăzi nu mai stiu exact ce familie are românul. Arborele său genealogic s-a veștejit, s-a deteriorat sau s-a împuținat, i-au mai căzut din crengi. După cercetări asidue i-am descoperit totuși românului o rudă nemuritoare – nesimțirea. Îi este un fel de mătușă sau de verișoară dar față de care are o atracție fatală de tip basic instinct. Aruncatul gunoiului pe jos, în general și pe spațiile verzi în special a devenit un fel de plăcere obscenă la români. Este un fel de ejaculare națională. Grădinile din fața blocurilor de cartier, parcurile, pădurile cu locurile lor de picnic, sunt pline de însemnele capitalismului renăscut pe plaiurile mioritice. “Elev Moldovan, despre ce este vorba în balada Miorița?” Mă ridicam în picioare cu cravata de pionier la gât și șnurul de comandant de detașament pe piept și spuneam: “în balada Miorița este vorba despre faptul ca românul este frate cu natura”. “Bravo, stai jos, nota zece”.
Astăzi dacă cineva, un virtual profesor de la o potențială Școală a Imposturii și a Parvenirii m-ar întreba, “Andu, despre ce este vorba în opera literară Orbitor de Mircea Cărtărescu?” aș răspunde aproape la fel “în opera literară Orbitor de Mircea Cărtărescu este vorba despre faptul că românul e frate cu obscenitatea și cu nesimțirea”. Diferența ar fi că acum nu mai sunt comandant de detașament.
Așadar mi se pare că am suferit cu toții niste mutații genetice în ultimii ani. Dar totusi, de unde ne tragem, de unde ne vine nouă sămânța de români?? Răspunsul ni l-a dat Ion Iliescu atunci când a experimentat pentru prima oară îndepărtarea de limba noastră maternă în noul trend european și a vorbit în engleză despre originile noastre: și a zis că ne tragem din rațe și din camioane.
From Ducks and Trucks.
bobadil -
românia lui virgil t
Revistă literară:
Comentarii
the cutting edge
nicodem -
mi-ai amintit de bancul ăla care spune ca românul e cunoscut pe piata economica mondiala cu chirpicii. face o sumedenie de afaceri cu alte tari sa-si poata mentine "the cutting edge" in domeniul chirpicilor. spre exemplu ....... cumpara vaci din Elvetia ca sa produca lapte si carne pe care sa le exporte rusilor in schimbul balegii cu care face chirpici pe care sa-i dea bulgarilor pentru fân, care sa-l dea elvetienilor pentru vaci... sau cam de genul asta bancul ar pontifica, daca ma tine bine memoria.
Măi Boba,
Sixtus -
Iar te ţii de bancuri. Mă revolt! Cum m-am revoltat, mai demult, la un text al lui Virgil, care zicea că haznalele noaste publice miros a W.C. Tudor. Sau invers. Te anunţ ritos: washroom-urile de pe la noi s-au civilizat. Sunt (majoritatea) şi curate, au şi hârtie inginerică, mirosi şi a micşunică şi etc. Că nu îţi mai vine să mai ieşi din ele. Pentru că afară miroase a căcat (aproape)peste tot. Mutante sunt ele, nu rrrom(ânu’).
nerv
Dorel -
Un text plin de nerv, ironic şi amar totodată. Ironia şi amărăciunea se impun, atunci când vine vorba despre români (şi mai ales despre românii de azi), ca nişte fatalităţi...mioritice. Atunci când intenţionezi, totuşi, să te stăpâneşti. Pentru că, altminteri, eşti tentat să alegi vituperarea spumegândă, eminesciană...Sau să pui, deloc mioritic, mâna pe par (grenadă, kalaşnikov, bazooka, mitralieră etc).