Thorkild -
mi-e bine așa,
în lumina lăptoasă din autobuz
stau ghemuit ca-n pântecul tău
vocea fetei de pe scaunul din față
e vocea ta cerând vitamine farmacistei
aerul abia respirabil nu e decât
placenta care mă ține viu
călătorind odată cu tine
fără a face vreun pas
pun pariu că afară e frig
îți simt inima bătând din ce în ce mai tare
cu cât ne apropiem de stație
uruitul acesta blând mă calmează
ca o dimineață de mai însorită
fără spaima că ar apărea vreun
controlor de bilete
oh,
știu deja ce mă fac
dacă ies de aici viu
am să fiu
șofer de autobuz
Poezie:
Comentarii
emiemi -
Oh, da, uite niste imagini destul de puternince: aerul irespirabil pe post de placenta, lumina laptoasa din autobuz-chiar daca am mai intilnit-o. Cam tot poemul sugereaza o nastere, desi nu stiu daca altuia i-ar place sa fie sofer de autobuz. Un text bun, din punctul meu de vedere.
Virgil -
sublim! iata un text care m-a bine dispus in aceasta dimineata mohorita. chiar daca finalul pare putin anecdotic eu parca as mai fi asteptat si o strofa a treia mai ampla. ideea e foarte interesanta si ai reusit sa sugerezi imagini puternice
Sapphire -
Mie finalul mi se pare atingerea de maestru; am însă o ușoară reținere la "uruitul acesta blând mă calmează", poate unde introduce prea din vreme tenta din final. Contrastul ar fi mult mai puternic dacă ai renunța să ne convingi de ceva implicit. Altfel spus, și eu cred că este un text reușit, scuturat bine de balast.
Thorkild -
emi, de data asta am nimerit-o, nu? virgil, mă bucur că textul ți-a creat o stare pozitivă. sapph, bine ai revenit. chiar atingere de maestru n-o fi, dar dacă ție-ți place nu pot decât să mă bucur. tuturor, mulțumiri!
emiemi -
N-ai nimerit-o. Ai fost intr-o stare de gratie care ti-a permis lucrul asta. Stii si tu: in poezie nu se merge la nimereala.