lumea se sfârșește
la picioarele mele
tablou nesemnat
prin care uneori trece
o armată de visători
în cadență spre aceeași
flămândă uitare

între noi
există doar o fereastră
câțiva pași
pe care nu avem timp
să-i mai facem
gustul acrișor
al fructelor căzute
la răspântii
o femeie oarecare
nici măcar piatră de râu
să o fi putut zidi în arcade
pentru porumbi solitari

dacă ne-am împreuna palmele
cu un singur gest
aș putea separa
lumina cateristită
de ochiul deschis
am elibera în joacă
drumul pentru bolnavii
celui de-al 7-lea cer
privindu-i cum se amestecă
în miezul de ciocolată
al iadului

femeie absurdă
femeie perfectă
femeia mea cu zale
lumea aceasta fumegă
la picioarele mele
ca un hoit de dragon
iar tu încă te rogi
chemându-mă pe nume
înspre rădăcinile limbii