Îmi păstrez moartea ca pe o barcă la ţărm,
pluteşte ancorată,
nu mă recunoaşte, dar mă aşteaptă.

Trecem unul prin altul
fără să ne obosim,
tu te bucuri că nu te schimb,
eu mă bucur că nu te împotriveşti.

Caut să îndepărtez obloanele,
ferestrele se deschid pe ascuns.
La tine-n ochi se vede după colţul unui gând,
la mine doar un schematic vis,
pe unde treci fericită
şi eu privesc de pe zid
urme pe zăpadă.