într-o zi am strâns atât de tare pleoapele
că toate întâmplările din viaţa mea
au pocnit ca nişte seminţe de bostan
mai puţin imaginea ta
care a devenit planetă

sunteţi locuibilă am întrebat
da
dacă vrei putem ieşi mâine la o cafea
sau vedem noi ce facem

şi
până mâine ce fac ştiţi
eu nu am pe nimeni
care să mă ducă încolo încoace
prin univers
mă rog
să aibă grijă de mine

fie
cum spui tu
şi ai început să mă inspiri