Suntem obişnuiţi zilele astea să auzim pe la toate colţurile explicaţii aiuritoare, care fac referire la tot felul de entitaţi intangibile, vechile explicaţii de ordin religios fiind înlocuite de noile explicaţii de tip mistic-psudoştiinţific sau conspirativ. Auzim despre tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici” (cu ghilimelele de rigoare), argumente care se dovedesc fără nicio valoare intelectuală atunci când te apleci cu un minim de seriozitate asupra lor.
Tocmai s-a introdus! E un semn distinctiv, încadrat într-un cerc de culoare roșie, care are în mijloc o bormașină tăiată printr-o diagonală colorată în negru.
Abia aștept să-i spun și lui Adrian, să văd ce ochi or face Paul sau Virgil, dar mai ales să-i văd mutra imecilului. Ohoo, el nu va citi Monitorul Oficial, nu, pariez că nu va citi! Și, mâine dimineață, în zori, își va scoate instrumentul și va penetra sălbatic ultimul perete rămas, probabil, virgin.
M-am născut și am crescut în București. Infect oraș! Spun asta cu toata dragostea chiar dacă poate nu vă vine să credeți. E un fel de iubire bolnavicioasă, dacă nu carecumva de-a dreptul perversă.
Bucureștiul e un oras urât. Are o față nasoală, schimonosită de pe vremea lui Ceaușescu. Blocurile ca niște cutii de chibrituri te fac să te duci cu gândul mai degrabă la cele mai ciudate obscenități, să te gândești cum locuiesc oamenii la comun, unii peste alții, cum își ascultă icnetele si grohăielile și urletele și gemetele, cum își inhalează între ei mirosurile de toate felurile. Cum iși bat în țeavă duminica după-amiaza de exemplu. Cum vecinu’ de la patru pune deobicei manele la toata scara. Prieteniile pe care le leaga palierul. Bețiile colocative.
Solicitat de toate întâmplările acestei veri buimace, aţâţate la nebunie de câteva moderatoare de televiziune, care vor mereu sânge, dar obţin totdeauna vopsea, solicitat, zic (şi nu mai sfârşesc fraza asta), de înfruntările din coaliţia de guvernământ, de cazul Ridzi sau de cazul Udrea, de cazul Nemirschi, de cazul Oprescu, de cazul Băsescu, de cazul Geoană, de cazul Crin, cazul Duda, de (ne)cazul “Spiru Haret” şi de cazul Andronescu Ecaterina (cunoscută, dintr-o altă împrejurare similară, drept Bramburica şi schimbîndu-şi acum porecla în renume), de cazul Miclea, ministru rebutat care face legi şi de alte şi alte necazuri, cum ar fi succesul general al candidaţilor noştri la bacalaureat, examen la care elevii problemă, scăpaţi cu chiu cu vai de repetenţie sau de exmatriculare, obţin in c
În zarva iscată de schimbările de la ICR, de Salonul de Carte de la Paris, de telenovela alegerilor din PDL, încheiată cu nişte penibile suspine la divorţ, în „luna lui marte” n-o să mai fie, mai mult ca sigur, loc pentru amintirea lui Nichita Stănescu, de la naşterea căruia se împlinesc, pe 31, optzeci de ani, şi de la dispariţia căruia se vor împlini, pe 13 decembrie, treizeci.
Comentarii aleatorii