Grea misie pentru criticul Mircea Popa de a vorbi, în „România literară” (nr. 21/ 24-30.05.2013), condusă de N. Manolescu, despre Eugen Simion la 80 de ani (pe care marele critic i-a împlinit pe 25 mai). * Apăsat de situaţie, autorul îşi începe textul printr-un splendid şi întortocheat anacolut: „Doi critici şi-au pus mai accentuat amprenta asupra dezvoltării literaturii şi culturii noastre din ultimii cincizeci de ani.
Din Cuvâtarea preşedintelui la M.A.P.R. (Marea Adunare a Pauperilor din România)
Înţeleptul guvern al iubitei noastre patrii a anunţat, public şi cu toată convingerea, că primele de concediu pe anul acesta pentru guvernanţi, s-au mărit cu câteva zeci de procente. Pentru a explica importanţa acestei măreţe realizări, iubitul preşedinte a ţinut o cuvântare, în faţa unui numeros şi entuziast public, fiind răsplătit cu sincere şi îndelungi aplauze.
„Dragii mei săraci,
Mă da` mulţi sunteţi, fraţilor! Credeam că voi găsi aici un public micuţ – ca la serile de cenaclu literar – şi când colo găsesc o mulţime mare ca la Parada Militară. Probabil că există o lege a firii, care îi preface pe săraci un fel de chinezi şi se înmulţesc enorm. În schimb, pe noii îmbogăţiţi îi sterilizează urgent, după primul copil.
Păi ce?, are Franța criminali ca ai noștri?! Nici vorbă dom’le, românii sunt cei mai mari criminali din lume, cum te prind, cum te belesc! Zbuf, în secunda doi, nici nu apucă să vadă nimeni, cum te-au prins, te-au și omorât, asta e! Da’ măcar știi că ai murit de mâna unui român! Scrie pe piatra funerară ceva care seamnănă cu o laudă...
În zarva iscată de schimbările de la ICR, de Salonul de Carte de la Paris, de telenovela alegerilor din PDL, încheiată cu nişte penibile suspine la divorţ, în „luna lui marte” n-o să mai fie, mai mult ca sigur, loc pentru amintirea lui Nichita Stănescu, de la naşterea căruia se împlinesc, pe 31, optzeci de ani, şi de la dispariţia căruia se vor împlini, pe 13 decembrie, treizeci.
Fenomenul recent al apariţiei unor nativi din alte limbi care cultiva poezia în limba română, capătă simboluri deosebite la Mahmoud Djamal, al cărui nume conduce spre origini arabe.
Student la medicină în România, el descoperă o perfectă corespondeţă a limbii române cu sensibilitaţile poetice pe care le are şi devine un virtuos creator de poezie românească. Ilustrată prin antologia de faţă, opera sa lirică face parte, cu talent, din universul nostru poetic contemporan.
Comentarii aleatorii