Susţin, de câteva luni, o rubrică intitulata „Tableta de scriitor” într-o publicaţie care apare de două ori pe lună într-un oraş supranumit „al frigiderelor”, adică în Găeşti, unde, pentru păcatele mele, am trăit toată viaţa...
Am întâlnit adesea, de-a lungul vremii, indivizi care, mai ales aflaţi asupra chefului, au ţinut cu tot dinadinsul să-mi povestească „romanul vieţii lor”. Şi nu o dată, din diverse motive, i-am lăsat să mi-l spună. Asemenea „romane” ajungeau, însă, îndeobşte, la un prematur deznodământ: căderea frunţii protagonistului-narator pe masa încărcată de halbe. Dar, fără greş, în ele, „autorii” se înfăţişau drept ceea ce nu fuseseră nici o clipă în modesta lor viaţă. Până şi Nea Gică, octogenarul meu vecin de la ţară, care dă mâncare celor doi câini ai mei atunci când eu locuiesc la oraş, are romanul lui.
Mai ieri, într-un supermarket, o fătucă se agita nevoie mare să facă promoţie la nu ştiu ce cremă de faţă. Nevastă-mea, care socializează unde vrei şi, mai ales, unde nu vrei o întreabă de viaţă, cum o duce, de ce o duce cum o duce şi de ce aşa şi pe dincolo… Răspunsul: „Până nu scăpăm de Cioru’ numai prost o s-o ducem!”
Primim la redacţia „Litere” numeroase reviste, pe care le citim sau doar le frunzărim. Unele ni se trimit doar prin e-mail, în format pdf, dar e bine şi aşa. Nu tot ce apare la noi merită, însă, atenţia. Ba chiar sunt publicaţii care ar trebui arătate cu degetul, luate în tărbacă, ironizate şi ridiculizate. Ceea ce am făcut uneori, din păcate fără niciun efect!
Comentarii aleatorii