Am întâlnit adesea, de-a lungul vremii, indivizi care, mai ales aflaţi asupra chefului, au ţinut cu tot dinadinsul să-mi povestească „romanul vieţii lor”. Şi nu o dată, din diverse motive, i-am lăsat să mi-l spună. Asemenea „romane” ajungeau, însă, îndeobşte, la un prematur deznodământ: căderea frunţii protagonistului-narator pe masa încărcată de halbe. Dar, fără greş, în ele, „autorii” se înfăţişau drept ceea ce nu fuseseră nici o clipă în modesta lor viaţă. Până şi Nea Gică, octogenarul meu vecin de la ţară, care dă mâncare celor doi câini ai mei atunci când eu locuiesc la oraş, are romanul lui.
Încet-încet, precum mormolocul râios din ou, printre cocalar, ţăranul cu maşină şi manelistul cu sistem audio 7.1, apare un nou specimen biped: mârlanul cu bormaşină.
Acest hibrid eşuat dintre bivol şi cimpanzeu este recognoscibil după decibelii betono-metalici pe care ţi-i toarnă în cap, de la răsărit până la loc comanda, dar nu nitam-nisam, pentru că, oho! târlanul cu bormaşină are proiect, idealuri, strategie şi stil transcendental, cunoaşte şi franceză, iar „step by step”, pentru el, este un crez de nezdruncinat.
Când eram în școala generală, prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, învățam că “românul e frate cu natura”. Toate interpretările unor opere literare gravitau în jurul acestei afirmații. Mai exista o variațiune în care enunțul axiomatic se referea la codru. După ani însă, în liceu, unul la care examenul de admitere era foarte greu, m-am intâlnit, luminos, cu același adevăr... În foarte multe poezii ale lui Mihai Eminescu era vorba în esență despre acelasi lucru.
Solicitat de toate întâmplările acestei veri buimace, aţâţate la nebunie de câteva moderatoare de televiziune, care vor mereu sânge, dar obţin totdeauna vopsea, solicitat, zic (şi nu mai sfârşesc fraza asta), de înfruntările din coaliţia de guvernământ, de cazul Ridzi sau de cazul Udrea, de cazul Nemirschi, de cazul Oprescu, de cazul Băsescu, de cazul Geoană, de cazul Crin, cazul Duda, de (ne)cazul “Spiru Haret” şi de cazul Andronescu Ecaterina (cunoscută, dintr-o altă împrejurare similară, drept Bramburica şi schimbîndu-şi acum porecla în renume), de cazul Miclea, ministru rebutat care face legi şi de alte şi alte necazuri, cum ar fi succesul general al candidaţilor noştri la bacalaureat, examen la care elevii problemă, scăpaţi cu chiu cu vai de repetenţie sau de exmatriculare, obţin in c
Tocmai s-a introdus! E un semn distinctiv, încadrat într-un cerc de culoare roșie, care are în mijloc o bormașină tăiată printr-o diagonală colorată în negru.
Abia aștept să-i spun și lui Adrian, să văd ce ochi or face Paul sau Virgil, dar mai ales să-i văd mutra imecilului. Ohoo, el nu va citi Monitorul Oficial, nu, pariez că nu va citi! Și, mâine dimineață, în zori, își va scoate instrumentul și va penetra sălbatic ultimul perete rămas, probabil, virgin.
Comentarii aleatorii