M-am născut și am crescut în București. Infect oraș! Spun asta cu toata dragostea chiar dacă poate nu vă vine să credeți. E un fel de iubire bolnavicioasă, dacă nu carecumva de-a dreptul perversă.
Bucureștiul e un oras urât. Are o față nasoală, schimonosită de pe vremea lui Ceaușescu. Blocurile ca niște cutii de chibrituri te fac să te duci cu gândul mai degrabă la cele mai ciudate obscenități, să te gândești cum locuiesc oamenii la comun, unii peste alții, cum își ascultă icnetele si grohăielile și urletele și gemetele, cum își inhalează între ei mirosurile de toate felurile. Cum iși bat în țeavă duminica după-amiaza de exemplu. Cum vecinu’ de la patru pune deobicei manele la toata scara. Prieteniile pe care le leaga palierul. Bețiile colocative.
Trăim într-o ţară veselă. Mai exact, hâtră. O ţară în care oricine face tot ce-i trece prin cap. Prin tărtăcuţă. Prin gleavă. Prin bostan. Prin bibilică. Prin diblă. Aşa! * Bunăoară, la Orşova, un consilier pus pe glume s-a supărat foarte că onor consiliul local a refuzat să aprobe un mic buget, acolo, pentru un festival Eminescu, ce se desfăşoară de vreo douăzeci de ani. Carevasăzică la Orşova se desfăşoară de douăzeci de ani un festival! International! Foarte frumos! Deşi unii ar putea zâmbi. Sau ar putea pune întrebări. De ce tocmai aici? Dar ce avut-a Eminescu, marele poet, cu micul orăşel de pe Dunăre? Aşa se vor fi întrebat şi consilierii locali, pe vreme de criză. N-avem bani de festivaluri, domnilor! Nu?!
Tocmai s-a introdus! E un semn distinctiv, încadrat într-un cerc de culoare roșie, care are în mijloc o bormașină tăiată printr-o diagonală colorată în negru.
Abia aștept să-i spun și lui Adrian, să văd ce ochi or face Paul sau Virgil, dar mai ales să-i văd mutra imecilului. Ohoo, el nu va citi Monitorul Oficial, nu, pariez că nu va citi! Și, mâine dimineață, în zori, își va scoate instrumentul și va penetra sălbatic ultimul perete rămas, probabil, virgin.
Mai ieri, într-un supermarket, o fătucă se agita nevoie mare să facă promoţie la nu ştiu ce cremă de faţă. Nevastă-mea, care socializează unde vrei şi, mai ales, unde nu vrei o întreabă de viaţă, cum o duce, de ce o duce cum o duce şi de ce aşa şi pe dincolo… Răspunsul: „Până nu scăpăm de Cioru’ numai prost o s-o ducem!”
Păi ce?, are Franța criminali ca ai noștri?! Nici vorbă dom’le, românii sunt cei mai mari criminali din lume, cum te prind, cum te belesc! Zbuf, în secunda doi, nici nu apucă să vadă nimeni, cum te-au prins, te-au și omorât, asta e! Da’ măcar știi că ai murit de mâna unui român! Scrie pe piatra funerară ceva care seamnănă cu o laudă...
Comentarii aleatorii