Afirm... suntem colegi de ţară, dragii mei! scumpii mei!!
Voi cei care v-aţi hotărât habar nu am de ce dar nu e treaba mea să locuiţi această ţară pe care eu însumi o locuiesc din născare voi, români, maghiari, italieni, francezi, germani, englezi, armeni, tătari, columbieni, evrei, polonezi, albanezi, ucrainieni, ţigani ziși și rromi, turci, libanezi, cubanezi, chinezi, sper că nu am uitat pe nimeni dacă s-a întâmplat îmi cer scuze şi vă declar pe toţi inclusiv pe cei pe care fără de voie am uitat să vă menţionez, colegii mei de ţară.
Ştiu, probabil că nu ne leagă niciun ideal comun.
Studiu de psihopatologie istorico-literară provincială
Motto:
„Cum la Găeşti, pe vremuri, fu neică sau jupâne...”
(Tudor Arghezi)
I. Premise
a) Că în oraşul Găeşti, udat de apele Potopului şi ale Răstoacei, au trăit câteva personalităţi remarcabile e un adevăr irefutabil. Adică de necontestat. De-ar fi să-i amintim doar pe marii critici literari interbelici Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu, şi totul ar fi spus. Nici n-ar mai trebui să menţionăm că în acest târg glodos (dar mândru) s-a născut marele naist şi muzician Gheorghe Zamfir. Sau că tot aici (ori prin comunele învecinate) şi-au avut ori îşi au baştina (cum zic prietenii noştri de la Chişinău) scriitorii Aurel Iordache, Marin Ioniţă, Nicolae Neagu, Mihai Stan şi Dumitru Ungureanu...
Părintele Romega a slujit - neîntrerupt și fără de cusur - sub doi regi și sub Antonescu, apoi în toți anii „puterii populare” și până, hăt încoace, către jumătatea perioadei „Ceaușescu”. Nu prea mai erau mulți în sat care să nu fi fost botezați ori cununați de el. Indiferent despre ce fel de slujbă era vorba, oricât de lungă, molitfelnicul sau altă carte ajunseseră să nu-i fie de nici un folos. Oficia liber, cursiv și armonios, și câte patru-cinci ceasuri. Nu era lăsat de la Dumnezeu zi de duminică ori de sărbătoare să nu se umple biserica de lume. Harul lui îi aducea pe unii și de la trei sate depărtare de Maxutul nostru. Ținuta și trăsăturile aristocratice (semăna binișor cu Kogălniceanu) te impresionau și fără să-i auzi vorba.
27 Ianuarie 2010. A murit Jerome David "J. D." Salinger, autorul romanului "The Catcher in the Rye" - 1951, unul dintre cele mai citite, cele mai cenzurate, cele mai provocatoare şi cele mai faimoase romane americane ale secolului 20.
Povestea lui Holden Caulfield (relatată la persoana întîi) devine emblematică pentru o întreaga generaţie de adolescenţi dezamăgiţi, rebeli, revoluţionari sau idealişti. Salinger de fapt a scris un singur roman. Celelalte scrieri, mai degrabă povestiri, sînt publicate pînă în 1964, dată după care faimosul autor devine un fel de eremit, retras şi refuzînd faima de mare scriitor. Prin 1972-73 timp de nouă luni are o furtunoasă poveste de dragoste cu o adolescentă de 18 ani, Joyce Maynard.
Am întâlnit adesea, de-a lungul vremii, indivizi care, mai ales aflaţi asupra chefului, au ţinut cu tot dinadinsul să-mi povestească „romanul vieţii lor”. Şi nu o dată, din diverse motive, i-am lăsat să mi-l spună. Asemenea „romane” ajungeau, însă, îndeobşte, la un prematur deznodământ: căderea frunţii protagonistului-narator pe masa încărcată de halbe. Dar, fără greş, în ele, „autorii” se înfăţişau drept ceea ce nu fuseseră nici o clipă în modesta lor viaţă. Până şi Nea Gică, octogenarul meu vecin de la ţară, care dă mâncare celor doi câini ai mei atunci când eu locuiesc la oraş, are romanul lui.
Comentarii aleatorii