Păi ce?, are Franța criminali ca ai noștri?! Nici vorbă dom’le, românii sunt cei mai mari criminali din lume, cum te prind, cum te belesc! Zbuf, în secunda doi, nici nu apucă să vadă nimeni, cum te-au prins, te-au și omorât, asta e! Da’ măcar știi că ai murit de mâna unui român! Scrie pe piatra funerară ceva care seamnănă cu o laudă...
Am întâlnit adesea, de-a lungul vremii, indivizi care, mai ales aflaţi asupra chefului, au ţinut cu tot dinadinsul să-mi povestească „romanul vieţii lor”. Şi nu o dată, din diverse motive, i-am lăsat să mi-l spună. Asemenea „romane” ajungeau, însă, îndeobşte, la un prematur deznodământ: căderea frunţii protagonistului-narator pe masa încărcată de halbe. Dar, fără greş, în ele, „autorii” se înfăţişau drept ceea ce nu fuseseră nici o clipă în modesta lor viaţă. Până şi Nea Gică, octogenarul meu vecin de la ţară, care dă mâncare celor doi câini ai mei atunci când eu locuiesc la oraş, are romanul lui.
Părintele Romega a slujit - neîntrerupt și fără de cusur - sub doi regi și sub Antonescu, apoi în toți anii „puterii populare” și până, hăt încoace, către jumătatea perioadei „Ceaușescu”. Nu prea mai erau mulți în sat care să nu fi fost botezați ori cununați de el. Indiferent despre ce fel de slujbă era vorba, oricât de lungă, molitfelnicul sau altă carte ajunseseră să nu-i fie de nici un folos. Oficia liber, cursiv și armonios, și câte patru-cinci ceasuri. Nu era lăsat de la Dumnezeu zi de duminică ori de sărbătoare să nu se umple biserica de lume. Harul lui îi aducea pe unii și de la trei sate depărtare de Maxutul nostru. Ținuta și trăsăturile aristocratice (semăna binișor cu Kogălniceanu) te impresionau și fără să-i auzi vorba.
Afirm... suntem colegi de ţară, dragii mei! scumpii mei!!
Voi cei care v-aţi hotărât habar nu am de ce dar nu e treaba mea să locuiţi această ţară pe care eu însumi o locuiesc din născare voi, români, maghiari, italieni, francezi, germani, englezi, armeni, tătari, columbieni, evrei, polonezi, albanezi, ucrainieni, ţigani ziși și rromi, turci, libanezi, cubanezi, chinezi, sper că nu am uitat pe nimeni dacă s-a întâmplat îmi cer scuze şi vă declar pe toţi inclusiv pe cei pe care fără de voie am uitat să vă menţionez, colegii mei de ţară.
Ştiu, probabil că nu ne leagă niciun ideal comun.
Întrucât înaintaşul nostru Ion Heliade Rădulescu a avut neprevederea de a se naşte prea aproape de prelungitele sărbători de iarnă, care încep la Solstiţiu şi se sfârşesc după Sfântul Ion, evenimentul împlinirii a 210 ani de la fericita întâmplare a trecut aproape neobservat.
Comentarii aleatorii