Studiu de psihopatologie istorico-literară provincială
Motto:
„Cum la Găeşti, pe vremuri, fu neică sau jupâne...”
(Tudor Arghezi)
I. Premise
a) Că în oraşul Găeşti, udat de apele Potopului şi ale Răstoacei, au trăit câteva personalităţi remarcabile e un adevăr irefutabil. Adică de necontestat. De-ar fi să-i amintim doar pe marii critici literari interbelici Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu, şi totul ar fi spus. Nici n-ar mai trebui să menţionăm că în acest târg glodos (dar mândru) s-a născut marele naist şi muzician Gheorghe Zamfir. Sau că tot aici (ori prin comunele învecinate) şi-au avut ori îşi au baştina (cum zic prietenii noştri de la Chişinău) scriitorii Aurel Iordache, Marin Ioniţă, Nicolae Neagu, Mihai Stan şi Dumitru Ungureanu...
Întrucât înaintaşul nostru Ion Heliade Rădulescu a avut neprevederea de a se naşte prea aproape de prelungitele sărbători de iarnă, care încep la Solstiţiu şi se sfârşesc după Sfântul Ion, evenimentul împlinirii a 210 ani de la fericita întâmplare a trecut aproape neobservat.
Memento mori... ce vorbă să-i spui unui împărat!
Dar nu, când îi văd cum se înfoiază dom’le, cum se împăunează ca niște curcani atunci când îi fluieri, cum au păreri despre tot și despre toate, cum înțeleg orice, cum pot să rezolve cele mai delicate probleme, cum au un răspuns la orice dilemă... nu avem noi suficiente necazuri pentru câte soluții au ei. Unu’ știe cum merge economia mondială. Cum evoluează cursu’. De ce scade nivelul de trai. Altu’ explică de ce mor oamenii de foame. Sau în spitale. Poți găsi foarte ușor pe cineva care să îți arate pe un grafic felul în care va evolua viața ta în, să zicem cel puțin, următorul an și jumătate. Unii știu și cum o să fie vremea în următorii ani.
Sunt parlamentarul Porculeanu Nimuruc şi vin în faţa dumneavoastră cu o gravă problemă existenţială, în ceea ce mă priveşte. Nici nu ştiu cum am putut să trăiesc atâta amar de vreme cu această povară apăsându-mi spinarea şi încreţindu-mi costumul Armani. Zile întregi am stat în biroul meu din provincie, fără să mă deranjeze cineva. Am stat, am gândit, cu încetinitorul, cu viteza a şasea. Am întors problema pe toate feţele, cunoscute şi necunoscute şi am ajuns la concluzia că nu mă mai regăsesc în Partidul care m-a născut şi m-a făcut om respectabil şi cu dare de mână pe la toate sindrofiile colegilor.
Că Eminescu, socotit, pe bună dreptate, expresia supremă a spiritualităţii româneşti, este, nu o dată, supus unor interpretări deformatoare, este un lucru cunoscut şi deplâns de multă lume. Poetul însuşi, spirit romantic conştient de valoarea sa, exprima cu tristeţe această idee: „Astfel, încăput pe mâna oricărui, te va drege...”. Cu alte cuvinte, îţi va modifica mesajul şi, uneori, chiar viaţa.
Comentarii aleatorii