În zarva iscată de schimbările de la ICR, de Salonul de Carte de la Paris, de telenovela alegerilor din PDL, încheiată cu nişte penibile suspine la divorţ, în „luna lui marte” n-o să mai fie, mai mult ca sigur, loc pentru amintirea lui Nichita Stănescu, de la naşterea căruia se împlinesc, pe 31, optzeci de ani, şi de la dispariţia căruia se vor împlini, pe 13 decembrie, treizeci.

Sunt parlamentarul Porculeanu Nimuruc şi vin în faţa dumneavoastră cu o gravă problemă existenţială, în ceea ce mă priveşte. Nici nu ştiu cum am putut să trăiesc atâta amar de vreme cu această povară apăsându-mi spinarea şi încreţindu-mi costumul Armani. Zile întregi am stat în biroul meu din provincie, fără să mă deranjeze cineva. Am stat, am gândit, cu încetinitorul, cu viteza a şasea. Am întors problema pe toate feţele, cunoscute şi necunoscute şi am ajuns la concluzia că nu mă mai regăsesc în Partidul care m-a născut şi m-a făcut om respectabil şi cu dare de mână pe la toate sindrofiile colegilor.