Părintele Romega a slujit - neîntrerupt și fără de cusur - sub doi regi și sub Antonescu, apoi în toți anii „puterii populare” și până, hăt încoace, către jumătatea perioadei „Ceaușescu”. Nu prea mai erau mulți în sat care să nu fi fost botezați ori cununați de el. Indiferent despre ce fel de slujbă era vorba, oricât de lungă, molitfelnicul sau altă carte ajunseseră să nu-i fie de nici un folos. Oficia liber, cursiv și armonios, și câte patru-cinci ceasuri. Nu era lăsat de la Dumnezeu zi de duminică ori de sărbătoare să nu se umple biserica de lume. Harul lui îi aducea pe unii și de la trei sate depărtare de Maxutul nostru. Ținuta și trăsăturile aristocratice (semăna binișor cu Kogălniceanu) te impresionau și fără să-i auzi vorba.
Memento mori... ce vorbă să-i spui unui împărat!
Dar nu, când îi văd cum se înfoiază dom’le, cum se împăunează ca niște curcani atunci când îi fluieri, cum au păreri despre tot și despre toate, cum înțeleg orice, cum pot să rezolve cele mai delicate probleme, cum au un răspuns la orice dilemă... nu avem noi suficiente necazuri pentru câte soluții au ei. Unu’ știe cum merge economia mondială. Cum evoluează cursu’. De ce scade nivelul de trai. Altu’ explică de ce mor oamenii de foame. Sau în spitale. Poți găsi foarte ușor pe cineva care să îți arate pe un grafic felul în care va evolua viața ta în, să zicem cel puțin, următorul an și jumătate. Unii știu și cum o să fie vremea în următorii ani.
Când eram în școala generală, prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, învățam că “românul e frate cu natura”. Toate interpretările unor opere literare gravitau în jurul acestei afirmații. Mai exista o variațiune în care enunțul axiomatic se referea la codru. După ani însă, în liceu, unul la care examenul de admitere era foarte greu, m-am intâlnit, luminos, cu același adevăr... În foarte multe poezii ale lui Mihai Eminescu era vorba în esență despre acelasi lucru.
Tocmai s-a introdus! E un semn distinctiv, încadrat într-un cerc de culoare roșie, care are în mijloc o bormașină tăiată printr-o diagonală colorată în negru.
Abia aștept să-i spun și lui Adrian, să văd ce ochi or face Paul sau Virgil, dar mai ales să-i văd mutra imecilului. Ohoo, el nu va citi Monitorul Oficial, nu, pariez că nu va citi! Și, mâine dimineață, în zori, își va scoate instrumentul și va penetra sălbatic ultimul perete rămas, probabil, virgin.
Ideea că “nimeni nu e de neînlocuit” suflă ca un vânt rece prin instituţiile româneşti. Din cauza ei, unii salariaţi surmenaţi ezită să ia concediu, alţii se abţin şi nu se duc la w.c. în orele de serviciu, de teamă că în cele două minute cât îşi fac nevoile, să nu se aducă în locul lor braţe de muncă mai ieftine din China. Sunt şi unii care pur şi simplu refuză să moară, fiindu-le frică să nu se decopere - post-mortem - că n-ar fi fost nici o pagubă dacă nici nu se năşteau.
Comentarii aleatorii