Azi Friday, January 20 (data am luat-o de pe mobil), în Tecuciul meu plouă. Și, pentru că acestea sunt zilele în care scriu despre cărțile dragi mie, am ales acum anonimul gălățean de a. g. secară. Volumul de poeme a apărut la editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2011.
Înainte de a intra la facultate, iată-mă pe la 17 ani, lucrurile astea le-am mai povestit şi o s-o scurtez, frecventând cenaclul literar UTM crezându-mă „poet” – lucru scuzabil la vârsta respectivă. Veneau pe acolo Florin Mugur, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, George Radu Chirovici, Labiş (puţin timp înainte de a se întâmpla ceea ce s-a întâmplat) şi Nicolaie Breban. Aşa am şi debutat, cu o aiureală de credeam că-i poezie – nu-i mai ţin minte titlul - în revista „Tânărul Scriitor”.
Liniștea din local îi înmuia oasele. O tipă cânta într-un fundal sinistru. Cântecul ei îl atrăgea. Ca o vâltoare. Ca un taifun nostalgic. Rămase un timp cu paharul la gură. Sorbi lung și se înecă. După ce tuși discret, lângă el, cineva spuse: Es tut mir Leid! Iar amarul părea mai amar decât atunci când te trezești dimineața cu gura amară. Poate o fi greșit locul. Își spuse.
Își spunea simplu: Daria. Când se alinta doar Aria. Acum mușca dintr-un fagure. Era pe balcon. Trase adânc în piept mirosul proaspăt al ploii. Și se șterse cu un șervețel. În aceeași zi tatăl ei murise. Infarct. Se uita în zare. Norii trecuseră. Un pic de soare nămolos. Și multă liniște. Toate acestea trezeau o durere necunoscută. Atunci se apropie Andrei. O luă de după umeri.
să aparțin unui loc să –mi doresc să rămân un ultim refugiu departe de toată zbaterea
știi zbaterea aceasta cumplită de a găsi uscatul după potop
nu-mi amintesc nu mai știu când am intrat în grota întunecată a venit o zi în care soarele nu a mai râs căzând tăcerile peste hotare toți arborii s-au frânt și floarea lor s-a prăbușit pe cale din toate câte erau împrăștiate diform pe pământ nu am putut salva decât o floare ultima floare dintr-o ramură de măr înflorit
Comentarii aleatorii