De nenumărate ori nu le apreciem la justa lor valoare, tratându-le ca pe nişte obiecte folositoare.
Chiar dacă sunt nelipsite de la cele mai simandicoase petreceri, nu se ascund nici în cazul agapelor, la restaurant, la iarbă verde, la nunţile organizate în colbul rural, nu lipsesc niciodată de lângă noi, ne fac viaţa mult mai frumoasă, mai uşoară.
Este foarte adevărat că nu rezistă întotdeauna la mişcările noastre, de multe ori brutale, că delicateţea, fragilitatea lor sunt binecunoscute, totuşi, ce ne-am face fără ele?
Gândiţi-vă doar la momentele de plăcere pe care ni le produc când goale, imaculate, se întind în faţa noastră pentru a se oferi spre bucurarea simţurilor noastre, instinctelor noastre ancestrale, de nestăvilit.
Recunoaşterea faptului că sunt foarte importante în viaţa noastră nu trebuie să ne ştirbească din prestanţă, nu trebuie să considerăm că ne cad galoanele dacă recunoaştem că, fără ele, existenţa noastră nu ar mai fi la fel de bună, am fi mai bădărani, mai apropiaţi de maimuţe, mai puţin distinşi, chiar mai grosolani decât suntem oricum.
Da, sunt importante, da, ne fac viaţa mai uşoară, da, fragilitatea lor ne învaţă să fim mai atenţi, da, fără ele s-ar putea trăi, însă ne este mult mai bine ştiindu-le acolo, la locul lor, aşteptându-ne pe noi, aşteptând poftele noastre din ce în ce mai sofisticate.
Mai este adevărat şi că sunt foarte pretenţioase, nu ne prea convine că, de obicei, sunt mai curate, mai parfumate, mai sclipitoare decât noi, însă când avem, într-adevăr, nevoie de ele, nu concepem să fie altfel şi chiar dacă asta ne costă bani şi timp, ne bucurăm, fără rezerve, de strălucirea lor.
Fără ele nu am fi la fel de încrezători în purtarea noastră în societate, ne dau o oarecare siguranţă ştiindu-le prezente, întotdeauna, lângă noi în momentele în care chiar avem nevoie: niciodată nu lipsesc de la întâlnirile programate, tot timpul sunt gata să ne servească ceea ce e mai bun în ele.
Cuvintele mele, ale noastre, sunt prea sărace pentru a putea exprima cu maximă sinceritate, gratitudine şi evlavioasă recunoştinţă, ceea ce gândesc (gândim) despre excepţionalul rol jucat de ele în existenţa noastră efemeră, mult mai searbădă în absenţa lor.
Singurul aspect care nu prea ne convine în relaţia noastră este acela că, după ce ne facem treaba cu ele, trebuie, întotdeauna, spălate.
Altfel, ele, farfuriile ne sunt realmente indispensabile.