poemul ar putea avea si trei strofe: "în ultimele nopți alerg desculț prin tine oglinzi mari își iau zborul aripile lor îmi mîngîie spinarea cu răsuflarea somnului ca o gheară de leu alb îți ating nuferii îmi despic palmele în ei într-un ritual avraamic privirile tale îmi cuprind gleznele mă întrebi dacă sînt gata pentru fericire ezit ca de obicei și pierd începutul echilibrul controlul împietrit în spatele aceluiaș zid rămîn undeva singur în visul tău fără mine", dar nu este aceasta obeservatie numai o constatare, ci faptul ca, poemul impartit astfel, isi potenteaza mesajul si face ca ultima strofa sa piarda din rostul pe care autorul a incercat a il adauga poemului prin compunerea ei. adica: daca in primele doua strofe, ideile ce le alcatuiesc se dezvolta in jurul sinelui daruit iubitei, in ultima strofa, realitatea devine iluzorie si translucida. titlul cred ca este suficient de obiectiv, in sensul ca transmite intreaga fantasmagorie. un poem bine inchegat. fantastic prin debordanta imaginatie si unicat in contextul poetic al acestui site, motiv care ma face sa il evidentiez cu penita ce o am la indemana.