Pare că suntem urmăriţi de un blestem care ne meneşte celor mai stupefiante recorduri. Devenim adevăraţi artişti ai superlativelor. Din nefericire, niciunul dintre superlativele noastre de dată recentă nu ţine de sfera pozitivului, care, pe blândul plai mioritic năpădit de scaieţi, a devenit, vorba poetului, ceva mai înghesuit în sine decât însuşi punctul. Iată, nici n-a trecut o lună şi jumătate de la carnagiul de la Tuzla (pe care, potopiţi de tot soiul de ştiri despre nimic urlate pe la televiziuni către o populaţie şi aşa turmentată de lovituri în cap şi de caniculă), că la o maternitate bucureşteană unsprezece copilaşi abia născuţi au fost pârjoliţi ca într-un cuptor de un incendiu sesizat, pe cât se pare, abia la vreo jumătate de oră de la declanşarea lui.