Virtualia este ceva ciudat, ceva ce are o viață a ei aparte. Evident, i-am putea reproșa Alinei Manole și bunele și mai puțin reușitele Virtualiei dar întotdeauna am avut senzația că nu ar fi neaparat tot adevărul. Adevărul este însă că ceva scapă mereu percepției. De parcă Virtualia ar avea o viață a ei aparte. Astfel că probabil Virtualia nu există pentru că există Alina. Poate că Alina există din cauza Virtualiei. Și de aici acest ceva ciudat despre Virtualia.
NOTA: Îmi permit să reproduc mai jos un excelent text al bunului meu prieten Adrian Ioniță, trăitor în USA, L. A., adept și practicant al "steampunk"-ului (a se vedea http://egophobia.50webs.com/19/ ). Textul l-am primit prin email. Se regăsesc în el trăirile la cald – uneori incandescente – ale unui american de origine română, cu ocazia investirii lui Obama. Ale unui american de origine română care se află, încă, între două lumi (cea de „acasă” și cea din „noua casă”), trăiri de un seducător tragism, dar nu lipsit de speranță. În care luciditatea strunește sentimentele accentuându-le, purtând amprenta unei nedisimulate autenticități.
Îmi cer scuze pentru lipsa diacriticelor. Am vrut să redau textul cât mai rapid pentru a nu rata momentul care l-a prilejuit.
In data de 29 aprilie 1971 s-a inființat cenaclul literar « Mihai Eminescu » al Liceului de Construcții nr. 1 din București, actualul Grupul Scolar de Construcții « Anghel Saligny ».
Membrii fondatori sint Adrian Voican și Aurel Popescu, din anul II clasa profesorului de limba română Theodor Pâslaru, cel care va conduce acest cenaclu ani de zile.
in prim plan, prof. Theodor Pâslaru și Adrian Voican, în al doilea plan Aurel Popescu
Comentarii aleatorii