Este o seară, una dintre primele seri ale lui iunie 2011, când ascultând ultimul album al trupei blackfield: welcome to my DNA, am decis interior să mă îndrept spre lungile drumuri dragi , drumuri care m-au transformat lent, cum apa insistă făcându-și loc spre necunoscut. Iar aceste drumeții sunt pentru mine relecturile. Pentru că de fiecare dată descopăr ceva care îmi devine mai apropiat. Deja e noapte, s-a mai răcorit. Citesc două cărți dar am să vă povestesc numai despre una. Am să las De la moarte până în zori a lui Thomas Clayton Wolfe unde sunt adevărate bijuterii stilistice narative, povestiri cu mare impact asupra mea și voi încerca a spune, în felul meu, câte ceva despre Mirabile Dictu a poetului remarcabil, nu doar în opinia mea, Virgil Titarenco.
Pătrunzi în poezia lui Soviany ca într-un labirint și o astfel de incursiune enigmatică fascinează. Oricum ai vrea să sintetizezi mesajele transmise, nu ai posibilitatea de a o face altfel decât repetând rețeta poetului: "Dilecta" este un elogiu adus feminității, o „ofrandă”; cartea se dovedește un altar în care iubita e „beatificată”. Dilecta nu poate fi înțeleasă dacă nu iubești sau dacă măcar nu păstrezi vie în inima ta, amintirea unei iubiri puternice.
NOTA 1: Din cauza unei documentări superficiale, articolul de față a apărut inițial într-o formă necorespunzatoare. El urmează a fi refacut după ce mă voi reîtoarce în țară și voi lua legătura cu arhitectul Popa Roman. Până atunci am păstrat, în cele ce urmează, strictul necesar pentru a atrage atenția cititorilor asupra arhitectului inventator și asupra conceptului său de "Reoarhitectura".
Pe această cale, îmi cer scuze cititorilor care au parcurs prima formă și îi mulțumesc Arancăi care mi-a atras atenția asupra unor informații incorecte care au fost cuprinse în prima formă a textului. Până la apariția unei noi forme menționez că Informatii pertinente despre arhitectul Popa Roman se găsesc la http://reoarhitectura.3x.ro/.
În toate campaniile electorale politicienii au promis că vor mări salariile, pensiile… dar ce n-au promis. Cei ajunşi la guvernare şi-au dat repede seama că teşchereaua e goală. Conform obiceiului românesc, nu s-au sinchisit prea mult. Au schimbat legea salarizării din 1989, probabil, pe motiv că era comunistă! Atunci un muncitor cu categoria a şaptea câştiga aproape cât directorul. Se lucra în acord. Acum nu mai avem la ce să ne raportăm. Toţi sunt importanţi. Ba, mai importanţi decât ceilalţi. Au mărit lefurile fără să-i intereseze cum vor fi plătite. Justiţia spune că e o putere în stat. “Daţi-ne să nu fim corupţi şi vom fi mai…cum trebuie”. Parlamentarii aleşi ne spun că ei sunt alfa şi omega, şi că o democraţie se ţine cu ceva chin din partea poporului.
Djamal Mahmoud (născut la 4 mai 1962) originar din Rakka, Siria, stabilit în România din adolescenţă, publică în acest an trei cărţi de poezie deodată la trei edituri diferite, Brumar şi Vinea (România) şi Clapass (Franţa) într- un efort considerabil de a se impune.
Deşi i-a mai apărut în urmă cu câţiva ani o carte la o editură obscură, poetul consideră că abia acum debutează prin cele două volume de poeme scrise direct în limba română. Deşi bun cunoscător al limbii române, poetul pare totuşi să pună în poeme un zid inefabil, cum întâlneşti la traducerile dintr-o limbă într-alta …
“Pe muchiile cercului” este o carte pentru prieteni, judecând după felul în care majoritatea poeziilor sunt dedicate, au un destinatar direct.
Comentarii aleatorii