prin ochiul păsării cât pumnul văd alte păsări mai mici
la fel de speriate
ţin morţiş să se facă văzute

în urmă rămâne satul
ca un copil la capătul lumii
se sprijină de câteva case

pasărea tâşneşte din dureri
cu capul înainte
zboară
la apus cerul pare slăbit
să i se mai împotrivească

acum îmi dă de înţeles când o privesc cum scutură din zbateri
ura faţă de trup