În zilele de 11 şi 12 noiembrie 2011, a avut loc, la Târgovişte, cea de-a 43-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”. Manifestarea, care cuprinde şi un concurs de creaţie, a fost mai complexă, incluzând un pelerinaj în comuna Văcăreşti, cu vizitarea parcului şi a ceea ce a mai rămas din construcţiile aparţinând odinioară familiei marilor boieri munteni, dar şi cu o întâlnire literară la biblioteca „Elena Văcărescu”, unde au avut loc lansări de carte şi o dezbatere privind starea revistelor literare la început de secol, la care au luat parte redactori sau conducători ai unor publicaţii care au acordat premii în cadrul concursului: „Litere”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Viaţa Basarabiei”, „Climate literare”, „Impact cultural dâmboviţean”.
Adevărul de duminică, mutilând la pagina 17 literatura universală
Un ziar adevărat nu iese Duminica. După principiul că și ei sunt de-ai noștri, opinez de la bun început că nu îi poți permite unui jurnalist să zămislească un reportaj pertinent într-o zi când toți semenii săi își fac de cap, improvizând pe tema datului cu capul în ușă, deoarece din start ne-am confrunta cu un articol părtinitor. Cum naiba să scrii de bine despre unul care huzurește, când tu te dai de ceasul morții? De aceea consider ziarele de Duminică mincinoase și nepotrivite. Cu atât mai trist devine subiectul acesta, cu cât foaia care mi-a picat în mână se mai numește și ADEVĂRUL. ADEVĂRUL DE DUMINICĂ mie personal îmi miroase a qui pro quo eufemistic.
Între 4 și 7 octombrie s-a desfășurat la Palatul Congreselor din Liège, sub înaltul patronaj al reginei Fabiola, cea de-a 25-a ediție a Bienalelor Internaționale de Poezie, unul din evenimentele importante ale liricii mondiale.
Au participat 220 poeți din peste 50 de țări.
România a fost reprezentată de poetul Horia Bădescu, iar diaspora românească de poetul și trăducătorul Dinu Flămând.
Așa cum mi se promisese la ultima ediție, am fost invitată și de data acesta.
Douăzeci de poeți au fost solicitați să prezinte conferințe, legate de tema acestor bienale: « Poésie fruit défendu ? Ouverture ou résistance ».
Zilele trecute a murit un om remarcabil al culturii românești contemporane. Eu nu l-am cunoscut personal dar l-am auzit de multe ori și sentimentul pe care l-am împărtășit întotdeauna a fost al unui om cu care rezonam sufletește în foamea mea adolescentă după libertate într-o țară ca o închisoare imensă. Am primit la Hermeneia office (ar fi prea pompos ca să spun ”la redacție”) un text despre această dispariție. Autorul este Corneliu Leu pe care iar nu îl cunosc personal și nu este membru al Hermeneia dar textul m-a impresionat și i-am cerut permisiunea să îl public aici.
Pentru cei interesaţi, m-aş bucura să ne întâlnim în cadrul unei seri de poezie la Braşov.
Vineri 11 februarie 2011, ora 18.00, la librăria Okian, str. Mureşenilor nr. 1. Vom fi acolo sibienii George Precup şi Călin Sămărghiţan la o întâlnire cu Braşovul.
Mulţumesc în chip deosebit inimoşilor şi minunaţilor "Caii verzi de pe pereţi", grupul de sunete-litere-şi-culori, condus de poeţii Adrian Munteanu şi Laurenţiu-Ciprian Tudor, a căror invitaţie mă onorează.
Comentarii aleatorii