Femei în Avangarda Româna-Nora Iuga

imaginea utilizatorului nepotul lui rameau
Vina nu e a mea

Femei în Avangarda Româna-Nora Iuga

Urlă sfinxul încuiat în trup
după femeia lui uitată afară;

Se întâmplă o ciudăţenie nejustificată: majoritatea poeţilor avangardei sunt bărbaţi. Nora Iuga desfidă statistica masculinităţii şi chiar ne explică din capul locului diferenţele bărbat-femeie în poemul "Vina nu e a mea":

Vina nu e mea
că nu pot să-i fac jocheului
un moştenitor

Mânjii noştrii stau înrămaţi în lună
şi n-au învăţat incă silabele
Ma-mă.

Nora nu are timp de maternitate deşi o trăieşte trup şi suflet timp de 5 ani, are acum vârsta de 40, este vremea scrisului. La 40 de ani poeta nu mai are şovăieli nici teribilismul tinereţii, este singură la masa de scris cu toc, cerneală şi ţigară. Îl ştia pe Virgil Teodorescu, cunoştea avangarda lui Gellu Naum, citise Rimbaud şi experimenta o poezie aparent neglijentă, aparent rudimentară dar care surprinde în ansamblu:

Opreşte carul
omule cu ochelari
Sună şarpele sub biciul tău
şi iepurii ies din verze
şi fug spre tranşee..
(Opreşte carul)

Imagini viscerale, cum doar 30 de ani mai târziu întâlnim în poezia română, găsim în poezia "Femei". Este acolo o reconfirmare a femeii
dătătoare de viaţă universală, responsabilă a întregii geneze:

Câtă durere
pentru aceste femei
care nasc copaci
şi se-ascund în ţărână
să le alăpteze rădăcinile

Câtă durere pentru femei
care nasc pământul
purtând soarele în pântec..

La Nora cuvântul are rol descriptiv dar şi simbolic. Modernismul rezidă în raporturile dintre cuvintele folosite şi noţiunile sugerate sau induse de simboluri. Să analizăm "Ochi de urs", o scurtă poezie metafizică. Atmosfera unei călătorii e construită chiar de la început:

Pe bărcile mele
pânzele tale lasă noaptea
şi nu văd să împart pâinea

Apoi, lucruri surprinzătoare se petrec în cele 10 cuvinte care urmează

şi-ţi tai o felie de braţ
şi-mi tai o felie de drum.

Această tomie ne expune unei situaţii confuze în dialogul susţinut de cei doi parteneri de drum. Ca să-i cunoaştem poeta le conferă imediat nume. Informaţia este distribuită intre concret (Vineri, temporal precis) şi nefiinţa (Nimeni), o entitate probabil absentă, modestă, său voit insignifiantă:

Pe mine mă cheamă Nimeni
Pe tine te cheamă Vineri.

Finalul este şi el un tablou cu nuanţe impresioniste:

Între noi
stă ochiul de urs
Împuşcat de soare

De unde apare acest ochi de urs în lumina soarelui? Vă amintiţi? Ni se oferea noapte chiar la începutul poeziei. Este contrastul şi neconformismul care produce zâmbet şi surpriză. Similar cu un gong neaşteptat într-o pauză de silenţioasa reculegere.
Să nu uităm că Nora a scris în anii de tranziţie de la clasic la modern,de la dialectic la abstract. Nora alege un limbaj aparte, direct, personal. Când descrie un cadavru, este cadavrul ei uitat pe undeva în soare, când e vorba de o naştere e copilul Norei detaşat de o identitate palpabilă aşa cum şi organele trupului se detaşează de funcţia lor primară:

Braţul a uita că e braţ
şi se crede picior,
Gura a uitat că e gură
şi vorbele se retrag din ecouri
prietenii au uitat că sunt câini
şi te lasă în drum să se prăsească
cu pisci sălbatice..
(Vine o vreme)

Poeta flirtează cu imagini, parcă sunt crâmpeie luate din picturi,
multe din poezii au cromatism de Rembrandt sau suprarealismul lui Dali, ideile sunt tratate liric ca într-o mitologie reinventată cu candoare de Nora Iuga.

Sunt oameni de iarbă
care se iubesc în parcuri
şi paznicii trec fară să-i vadă

Sunt oameni de pământ
care îşi lasă hainele în şifonier
când se întâlnesc cu copacii
pentru că hainele îi fac să se bâlbâie..
(Sunt Oameni)

Într-o critică scrisă despre poeta Nora Iuga, Miron Radu Paraschivescu aduce referiri la calităţile sonore ale poeziilor sale avangardiste: "Trebuie să amintesc despre tonalitatea unor poezi ca de pildă Moment de baladă,Transfigurare, Trebuie să rămân ..
La lectura acestor poezii ni se comunica acel ton ce asemenea sunetului şi muzicii pleacă de la un fundal liniştit, porneşte
de la sentimentul tăcerii şi al unui nobil mutism, pentru ca să-şi sporească muzica gravă cu fiecare vers până-n apoteoza finalului. Parcă asculţi ceva din Duke Ellington."

Poezia Norei atrage şi inspiră. De multe ori, 50 de ani mai târziu, simt nevoia unor preluări instinctuale aşa cum mi s-a întâmplat după citirea electrizantei strofe care împleteşte folclorul romantic cu urbanul viitoarelor metropole, roase de decădere morală şi alienare:

Văduvele dansează în jurul fântânii
văduvele cailor adormiţi în scaunul electric..
**
văduvele îşi trag chiloţii în sus
sudorii zâmbesc transpiraţi după prada uşoară
în fiecare om zace o fosilă
în sobele de tuci cresc miresme arse
părul tău adăposteşte vrăbii
nu porţi ciorapi, nici nu scrii poezie
ai o privire spre cer, iar o ureche te-aude
faţa ta are cearcăne de gondolă
lângă canal grande
sub poduri zgribulite de frig
îţi trăieşti naşterea din nou
de pe acoperişuri alunecă regine
desenate de timp
AG
**
Închei cu un citat din acelaşi Paraschivescu la care mă alătur:
"Tot ce am spune la citirea acestor poezii deosebite doar va adăuga temei entuziasmului meu pentru avangarda Norei Iuga."

Adrian Grauenfels
August 2010

Revistă literară: