Virtualia devine subiect fierbinte în fiecare început de iarnă și ne pune pe drumuri ca la un fel de Mecca a poeților virtualiști și ne...într-un pelerinaj la finele căruia poezia are doar de cîștigat. devine nu invizibilă ci invincible to everyone. mă bucur întrucît Alina Manole ține sus spiritul acestei instituții ieșene și cu un farmec inconfundabil măiastru duce sărbătoarea mereu la bun sfîrșit. anul acesta evenimentul s-a desfășurat într-un anticariat pentru că rimează cu poezia nouă...:) D-l Grumăzescu e o gazdă minunată, un bonom hîtru și pus pe glume. lume multă și totuși lipsesc destui din obișnuiții evenimentului. atmosfera e cozy, caldă și plăcută, prăjiturile, sucul și șampania la locul lor. spre deosebire de anii trecuți parcă mai sobră și mai altfel.
Romanul „Femei” este autobiografic, iată chiar la început referirea la funcția pe care Bukowski a deținut-o la poștă, transferată personajului principal, și cîteva detalii picante de laborator artistic: „Nu știu sigur cînd am văzut-o prima oară pe Lydia Vance. Să fi fost cu vreo șase ani în urmă, cînd tocmai îmi dădusem demisia din slujba pe care o aveam de doisprezece ani ca funcționar la poștă și încercam să devin scriitor. Eram îngrozit și beam mai mult ca niciodată, încercam să scriu primul meu roman. Beam cîte o stacană de whiskey și o duzină de cutii de bere în fiecare noapte, în timp ce lucram. Fumam trabucuri ieftine și băteam la mașină și beam și ascultam muzică clasică la radio pînă dimineața.
LITERATURA a fost întotdeauna plină de grafomani şi veleitari, dar parcă niciodată ca în ultimele două decenii, de când s-a dat drumul la tipărit. Sute de autori, care umblaseră în zadar pe la editurile de stat cu manuscrisele în traistă, şi-au putut vedea, în sfârşit, copiii visaţi, care aveau forma cărţilor (fără a fi, de fapt, cărţi). S-a dovedit, astfel, că adevărata literatură „de sertar” – despre care s-a vorbit atâta – a fost mai ales subliteratura. Evident că, după ce şi-au trimis în lume (aşa vine vorba) primele volume, autorii în cauză s-au aşternut cu hărnicie şi tenacitate la producerea altora.
Între 4 și 7 octombrie s-a desfășurat la Palatul Congreselor din Liège, sub înaltul patronaj al reginei Fabiola, cea de-a 25-a ediție a Bienalelor Internaționale de Poezie, unul din evenimentele importante ale liricii mondiale.
Au participat 220 poeți din peste 50 de țări.
România a fost reprezentată de poetul Horia Bădescu, iar diaspora românească de poetul și trăducătorul Dinu Flămând.
Așa cum mi se promisese la ultima ediție, am fost invitată și de data acesta.
Douăzeci de poeți au fost solicitați să prezinte conferințe, legate de tema acestor bienale: « Poésie fruit défendu ? Ouverture ou résistance ».
„ Dacă s-ar strădui, pisica mea ar picta mai bine !” . Vocea îi aparţine unui individ mic de statură, slăbuţ, îmbrăcat într-un costum negru, în care pare că înoată. Este Gabriel Bacovia. Briel, cum a fost alintat de părinţii săi, George şi Agatha Bacovia. Privesc din nou tabloul. Nu zic nimic.
Comentarii aleatorii