Marele prozator, poet și publicist ucrainean din România, bucovineanul Stepan Tkaciuc spunea că literatura ucraineană din România «… s-a născut în secolele trecute ale legendarei Bucovine, iar orașele Cernăuți, Suceava și Siret au fost rampele ei de lansare câtre inimile cititorilor ucraineni din toată lumea. («Cuvânt despre cuvântul ucrainean din România», «Antologia poeziei ucrainene din România», Editura «Mustang», București, 2000)
Nu îl cunosc și nu am de a face cu Andrei P. Velea. Sună de parcă am fi certați, nu? Ei bine da. Nu suntem. El este un sensibil și inteligent debutant (pentru că numai dacă ești și inteligent poți emite așa: transcrie individul poemele pe hârtie:// smulse din habitatul lor natural, ele par înşiruiri/ aberante de cuvinte. este o realitate a fiinţei pe care,/ ori de câte ori îşi spală urechile,/ omul vag o aruncă ţevilor...), un mai tânăr confrate care are frumoasa ocupație de informatician, ceea ce nu îl împiedică (mai cunoaștem cazuri) să facă o figură frumoasă (cum ar spune un fotbalist) prin volumul său prim, Gimnastul fără plămâni apărut în condiții grafice excelente la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2010.
Comentariile Dvs. la episodul precedent îmi dau curajul să continui. Rogu-vă, nu rataţi concluzia
Sursa: http://www.unknown.nu/futurism/manifesto.html (Le Figaro on 20 February 1909)
Manifesto of Futurism
1. We intend to sing the love of danger, the habit of energy and fearlessness.
2. Courage, audacity, and revolt will be essential elements of our poetry.
3. Up to now literature has exalted a pensive immobility, ecstasy, and sleep. We intend to exalt aggresive action, a feverish insomnia, the racer’s stride, the mortal leap, the punch and the slap.
Afară Sibiul începuse să fulguiască din nou, când Atriumul îşi pregătea dialogul de seară. Invitaţii lunii februarie erau scriitorul Silviu Guga şi artistul plastic Niu Herişanu. Pe mese aşteptau deja câteva lucrări de sculptură ale celui din urmă, pregătind atmosfera.
LITERATURA a fost întotdeauna plină de grafomani şi veleitari, dar parcă niciodată ca în ultimele două decenii, de când s-a dat drumul la tipărit. Sute de autori, care umblaseră în zadar pe la editurile de stat cu manuscrisele în traistă, şi-au putut vedea, în sfârşit, copiii visaţi, care aveau forma cărţilor (fără a fi, de fapt, cărţi). S-a dovedit, astfel, că adevărata literatură „de sertar” – despre care s-a vorbit atâta – a fost mai ales subliteratura. Evident că, după ce şi-au trimis în lume (aşa vine vorba) primele volume, autorii în cauză s-au aşternut cu hărnicie şi tenacitate la producerea altora.
Comentarii aleatorii