PATRIA: milițienii care-ți bagă lanterna în ochi, invitându-te să-i urmezi, comportându-se astfel dintr-un simplu și uman exces de zel. După ce ai părăsit compartimentul în care toți oamenii urau regimul, au stins lumina, a făcut fiecare pe adormitul. Știai sigur că în sinea lor se gândesc la cuvintele tale: abia când te-au ridicat și-au dat seama că erai sincer (lașitatea, obligația restaurantelor de-a închide la ora 22.00).
Arta de a citi (o spunea, de multă vreme, în cunoscuta lui carte, Émile Faguet) este, în ultimă instanţă, arta de a reciti. Citim o carte la 20 de ani, o recitim la 40, apoi la 60 şi, dacă Dumnezeu e răbdător şi darnic cu noi, poate şi la 80. Şi aflăm nu cum s-a schimbat cartea, ci cum ne-am schimbat noi. În plan general, lumea îşi reciteşte textele (sau textul) şi află nu cum s-au schimbat ele, ci cum a evoluat (sau a involuat) ea. Nu spunea T.S. Eliot, într-un cunoscut eseu, că orice element nou (şi, desigur, semnificativ) adăugat tradiţiei are darul de a modifica întreaga tradiţie? Nu impunea G. Călinescu „lectura inversă”? Am mai spus-o undeva: arhivarii sunt (sau măcar se consideră) stăpânii lumii.
Ora 11.00 Concert susținut de Fanfara Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov
Ora 12.00 Deschiderea oficială
Ora 12.30 Lansare carte în 6 limbi „O poveste pentru... mine / A story for... me / Une histoire pour... moi / Un cuento para... mí / Eine Geschichte für... mich / Egy mese nekem”, realizată de elevi ai Colegiului Național „Unirea” Brașov, sub coordonarea doamnei psiholog Rodica Cânda, Editura Pastel
Ora 13.00 Lansare „Denisa” - Ion Topolog, ediția a 2-a, Editura Dealul Melcilor
Ora 13.30 Vernisaj Expoziție „Fotografii ALPIne” - Mihai Moiceanu, Camera MM
Echipa naţională a României a obţinut medalia de bronz la turneul final al Campionatul European de handball feminin, desfăşurat în perioada 7-19 decembrie 2010, în Danemarca şi Norvegia.
.....Considerată mai mereu printre cele mai bune reprezentative din lume, România n-a izbutit, până azi, nicio medalie la vreun turneu final european. Motivele, multe şi mărunte, uneori, pestriţe, n-au făcut decât să schimbe căpăţânile federaţiei şi ale băncii tehnice, dar doar la nivel fizic. Acolo unde a contat cu atât mai mult, adică în teren, lucrurile au rămas la fel – generaţie după generaţii, alcătuite din talente individuale recunoscute la nivel mondial, dar niciodată, sau foarte rar şi pentru puţin timp, dintr-o echipă. Asta până ieri.
Pare că suntem urmăriţi de un blestem care ne meneşte celor mai stupefiante recorduri. Devenim adevăraţi artişti ai superlativelor. Din nefericire, niciunul dintre superlativele noastre de dată recentă nu ţine de sfera pozitivului, care, pe blândul plai mioritic năpădit de scaieţi, a devenit, vorba poetului, ceva mai înghesuit în sine decât însuşi punctul. Iată, nici n-a trecut o lună şi jumătate de la carnagiul de la Tuzla (pe care, potopiţi de tot soiul de ştiri despre nimic urlate pe la televiziuni către o populaţie şi aşa turmentată de lovituri în cap şi de caniculă), că la o maternitate bucureşteană unsprezece copilaşi abia născuţi au fost pârjoliţi ca într-un cuptor de un incendiu sesizat, pe cât se pare, abia la vreo jumătate de oră de la declanşarea lui.
Comentarii aleatorii