I se dedică, circumstanțial, lui Andu Moldovan (Bobadil). Dar și votanților din diaspora
S-a observat, în legătură cu unii poeți din exil, plecați pe meleaguri mai îndepărtate sau mai apropiate înainte de instaurarea comunismului în România, că ei, pierzând, robinsonic, legătura cu ceea ce se întâmplă în literatura noastră, dar continuând să scrie, au conservat stilul și temele în vogă în momentul plecării lor și, în general, au perseverat în a dialoga cu fantasmele propriei lor tinereți.
Toamna bacoviană şi-a numărat vineri seară “bobocii” cu ocazia Concursului Internaţional prilejuit de împlinirea a 130 de ani de la naşterea poetului. Competiţia, organizată de Consiliul Judeţean Bacău, Primăria Bacău, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău, a fost structurată pe trei secţiuni: poezie, eseu, arte plastice, s-a adresat tinerilor care nu au debutat editorial ( în cazul primelor două secţiuni) şi nu au împlinit 35 de ani.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, pe malul Bistriţei, în fosta Casă de Oaspeţi a familiei Ceauşescu, convertită după ’90 în centru cultural. Textele câştigătoare la secţiunile poezie şi eseu au fost selectate din peste 100 de materiale care au intrat în concurs.
Paris-Ianuarie 2007. Este ora 14, cer plumburiu cu pescăruși ce zboară jos peste malurile Senei, zgribuliți de frigul iernii. E ora faimoasei supe de ceapă servită fierbinte în bistrourile pariziene.
La Grand Palais se stă la coadă în ciuda frigului. Un afiș mare te îmbie la cercetare: "Trésors Engloutis d'Egypte". Mă așez în rând aruncând priviri curioase spre publicul avid de aventuri arheologice. La 14.30 am capătat 2 bilete și o broșură colorată care ne pune imediat în temă.
In ultimii 10 ani arheologul francez Franck Goddio a descoperit în portul
NOTA: Îmi permit să reproduc mai jos un excelent text al bunului meu prieten Adrian Ioniță, trăitor în USA, L. A., adept și practicant al "steampunk"-ului (a se vedea http://egophobia.50webs.com/19/ ). Textul l-am primit prin email. Se regăsesc în el trăirile la cald – uneori incandescente – ale unui american de origine română, cu ocazia investirii lui Obama. Ale unui american de origine română care se află, încă, între două lumi (cea de „acasă” și cea din „noua casă”), trăiri de un seducător tragism, dar nu lipsit de speranță. În care luciditatea strunește sentimentele accentuându-le, purtând amprenta unei nedisimulate autenticități.
Îmi cer scuze pentru lipsa diacriticelor. Am vrut să redau textul cât mai rapid pentru a nu rata momentul care l-a prilejuit.
Am realizat că, deși am împărtășit multe creații ale autorilor avangardiști, n-am și vorbit despre ele în eseuri/articole care, evident, să dea pe spate publicul cititor care, într-un chip și mai evident, nu e foarte interesat de avangardă (cel puțin nu la nivelul meu patologic)... Acum ceva vreme am realizat (în vreo 10 ore!) un eseu despre Gellu Naum, care mi s-a părut însă absolut îngrozitor, la nivel de referat școlar, așa că nu l-am publicat. Zilele trecute m-am gândit să realizez un eseu despre Tristan Tzara, dar am realizat repede că nu aveam cu mult mai multe informații decât, să zicem, pagina de Wikipedia a lui Tristan Tzara! Dacă tot îmi ocup frigiderul timpului cu un eseu, de ce să nu fie ceva inedit?...
Comentarii aleatorii