Aristotel în concepțiile sale estetice, prezentate în tratatul „Despre retorică“, dar mai cu seamă în „Poetica“, refuză separarea sensibilului de inteligibil, detașându-se astfel de perspectivele esteticii platoniciene. „Poetica“ lui, prima sistematizare științifică de teorie filosofică a literaturii, descrie : deosebirile dintre arte, în ce privește mijloacele cu care acestea săvârșesc imitația, diversele feluri de poezie, după formele imitate și după modul cum realizează imitația, împărțind poezia in serioasă și hazlie.
În urmă cu mai bine de o sută opt ani, I. L. Caragiale, ploieșteano-dâmbovițeanul care ne-a surprins cel mai bine năravurile, făcându-le nemuritoare, adică etern sesizabile, tipărea în „Universul” o schiță al cărei umor se baza pe încurcătura de nume și al cărei tragism – pe sesizarea tăioasă a unei situațiuni care încă viază. Și care s-ar putea rezuma prin zicerea întoarsă „omul nepotrivit la locul nepotrivit”. Sau viceversa. „Triumful talentului”, căci despre aceasta e vorba, îi are în centru pe doi elevi dintr-o școală de provincie, care poartă nume vrednice de a ne pune mintea pe moațe: Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu. Niță, copil orfan, nu tocmai deștept și cam lenevior, are o calitate care l-ar putea ajuta să-și croiască un drum în viață: posedă o admirabilă caligrafie.
Între 4 și 7 octombrie s-a desfășurat la Palatul Congreselor din Liège, sub înaltul patronaj al reginei Fabiola, cea de-a 25-a ediție a Bienalelor Internaționale de Poezie, unul din evenimentele importante ale liricii mondiale.
Au participat 220 poeți din peste 50 de țări.
România a fost reprezentată de poetul Horia Bădescu, iar diaspora românească de poetul și trăducătorul Dinu Flămând.
Așa cum mi se promisese la ultima ediție, am fost invitată și de data acesta.
Douăzeci de poeți au fost solicitați să prezinte conferințe, legate de tema acestor bienale: « Poésie fruit défendu ? Ouverture ou résistance ».
Gherasim Luca s-a născut la București în 1913, evreu, liberal și poliglot (vorbea idiș, română,
franceză, germană). Folosește franceza ca limba sa literară, germana pentru filozofie și psihanaliză. De tânăr se ciocnește cu polemicile avant gardei care agitau Parisul, Berlinul, Viena. Incepe să publice, scrie la "Alge" și la "UNU" reviste "frenetice" de orientație surealistă. A mai colaborat la "Muci, Cuvântul Liber, Meridian".
Prin anii 30 îl cunoaște pe pictorul Victor Brauner, schimbă scrisori cu André Breton. In anul 1933 apare prima sa carte "Roman de dragoste".
Am să încep acest parcurs întru prietenie și înfățișare, întru prezentare și aoxifonie, cu două versuri recente, memorabile ale lui Ioan Es. Pop, care prezintă evoluția ființei umane până la umbrele ultime ale spiritului printre cei dragi, cînd ajungi să: ...nu mai crezi decât în istorie./iar istoria vorbește doar de cei ce dispar
Comentarii aleatorii