Wittgenstein reia undeva (în 1931) o spusă a romanticului von Kleist (în 1811) cum că poetului i-ar plăcea cel mai mult dacă ar putea transmite gândurile şi fără cuvinte. Lucru care nu se potriveşte deloc răspunsului lui Mallarmé pentru prietenul său pictor: «Ce n’est point avec des idées, mon cher Degas, que l’on fair des vers. C’est avec des mots.»* Tot Mallarmé, în „Crise de vers”, opune discursul cuvintelor: «L’œuvre pure implique la disparition élocutoire du poète, qui cède l’initiative aux mots…»**. Dar cuvintele ne-au fost date ca să ascundem adevărul. Numai tăcerea nu minte. Obscuritatea («obscurité lumineuse») pe care o cerea Mallarmé poeziei pure tocmai evitării minciunii era de folos. Astfel, poetul evită, pe cât poate, complexul lui Orfeu.
În perioada 21-24 iulie, va avea loc „Artgothica – Tabăra Internaţională de Poezie Sibiu-Cisnădioara”, ediţia a II-a. Evenimentul este organizat de Asociaţia Artgothica Sibiu în colaborare cu Cercul Militar Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.
Se vor împlini, în curând, 20 de ani de când risipim până și ultimele umbre de speranță născute în decembrie 1989. La finele acestui an nu va exista, însă, răgazul necesar spre a medita asupra acestei situații, deoarece – împrejurare ticluită sau nimerită – Țara va întâmpina controversatul Decembrie aniversar sub semnul altui entuziasm: cel generat de stabilirea persoanei care ne va conduce în următorii cinci ani.
Din Craiova, primesc, negreşit, prin e-mail, în format pdf, CONSTELAŢII DIAMANTINE, „revistă de cultură universală (SIC!) editată sub egida Ligii Scriitorilor Români”. * Cum e turcul, şi pistolul sau, mai exact, cum e Liga, şi revista! De un bombasticism fără limite, sporit, în ultimul număr – 8 (12), August 2011 – de împrejurarea că publicaţia împlineşte un an de apariţie. * Dacă e aniversare, sunt obligatorii şi articolele corespunzătoare, eventual, de bilanţ. * Iată ce zice (just, în principiu, dincolo de patetismul retoric), doamna Doina Drăguţ, redactor-şef: ” Revista CONSTELAŢII DIAMANTINE, în scurtul ei parcurs, de un an, a încercat să se axeze pe cultul valorii, să depăşească graniţele naţionalismului, având o deschidere spre universalitate, spre nemărginire.
Romanele lui Mario Vargas Llosa înglobează cugetări profunde despre însăşi fapta de a scrie. Autorul dezvoltă ideea că umanitatea are nevoie de acea plăsmuire a imaginaţiei, care schimbă dimensiunile unei sau altei realităţi. Şi, pornind de la aceasta, observă cu uşurinţă cum se schimbă firul narativ, nu doar din perspectiva tehnicii de scriere, ci şi din punct de vedere evolutiv, în funcţie de ideile (aici politice) ale personajelor care povestesc. Şe ştie că Llosa lucra mult la dezvoltarea ideilor, pâna a ajunge să le scrie pe hârtie, acest proces de creare a unei scheme literare, de iniţiere a unui concept, de la care ar porni un subiect, putând să dureze de la câteva luni până la câţiva ani.
Comentarii aleatorii