De fapt, o pastișă (proastă) după povestirea cu același titlu din volumul Corinei Cristea
DEDICAȚIE: Corinei Cristea. Prin care vorbesc toate femeile…nebune după bărbați. Citiți-i cartea (’Femei nebune după bărbați’, Ideea Europeană, 2007). Altfel, habar n-aveți ce pierdeți.
Mirosul ascuțit al florilor de causarina
plutește pâclos deasupra
orașului/
Liniște
Și uite-o pe Linda
îmbrăcată simplu/
mai mult dezbrăcată/
cu scufia imaculată
mărginită cu dantele scrobite/
obraz palid/
ochi negri/
foc mocnit/
șal încrucișat pe sâni/
pâini calde/
sare câte-o scânteie – limbă de foc/
bluză de muselină/
malul Tigrului/
șalul înnodat la spate pe Ulița Sălciilor/
Salem/
mirosul florilor de castasete eglatine
de Touluse/
măceșii cresc oriunde/
În urmă cu mai bine de o sută opt ani, I. L. Caragiale, ploieșteano-dâmbovițeanul care ne-a surprins cel mai bine năravurile, făcându-le nemuritoare, adică etern sesizabile, tipărea în „Universul” o schiță al cărei umor se baza pe încurcătura de nume și al cărei tragism – pe sesizarea tăioasă a unei situațiuni care încă viază. Și care s-ar putea rezuma prin zicerea întoarsă „omul nepotrivit la locul nepotrivit”. Sau viceversa. „Triumful talentului”, căci despre aceasta e vorba, îi are în centru pe doi elevi dintr-o școală de provincie, care poartă nume vrednice de a ne pune mintea pe moațe: Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu. Niță, copil orfan, nu tocmai deștept și cam lenevior, are o calitate care l-ar putea ajuta să-și croiască un drum în viață: posedă o admirabilă caligrafie.
„Graiul cu accent de mort” este cea de-a șasea carte semnată de Paul Blaj, un autor foarte tânăr (n-a împlinit încă 30 de ani), membru USR din 2006. „Graiul cu accent de mort” conține pagini de poezii cu conținut filosofic, stilizate, profunde, și experimentate și experimentale. Paul Plaj are dinamism și inteligență poetică.
Pentru că tot e sigur tovarășul Voronin de faptul că manifestațiile din Chișinău au fost provocate și orchestrate de România, o să-i mai dau și eu câteva dovezi, pe lângă cele pe care pretinde că le-ar avea, în sprijinul acestei obsesii care nu-l lasă să doarmă și să viseze rusește. Prima dovadă ar fi, iată, colaborarea de aproape nouă ani a mai multor autori basarabeni, în frunte cu dl Academician Mihai Cimpoi, diriguitor al obștei scriitoricești din Republica păstorită cu atâta vigilență de zisul tovarăș (pe care-l voi numi, în continuare, domn), la revista „Litere”. Apoi, în micuța (dar obraznica) publicație târgovișteană și-a făcut sălașul, de peste opt ani, subversiva rubrică „Poezia Acasă”, îngrijită de poetul Iulian Filip.
Virtualia este ceva ciudat, ceva ce are o viață a ei aparte. Evident, i-am putea reproșa Alinei Manole și bunele și mai puțin reușitele Virtualiei dar întotdeauna am avut senzația că nu ar fi neaparat tot adevărul. Adevărul este însă că ceva scapă mereu percepției. De parcă Virtualia ar avea o viață a ei aparte. Astfel că probabil Virtualia nu există pentru că există Alina. Poate că Alina există din cauza Virtualiei. Și de aici acest ceva ciudat despre Virtualia.
Comentarii aleatorii