«... până şi ne-citirea lui Puşkin se dovedeşte a fi o formă a prezenţei lui.»
(Alexandr KORABLIOV)
«E posibilă oare în literatura rusă existenţa unui alt fel de poezie decât cea a lui Puşkin? – se întreabă Alexandr Korabliov şi tot el răspunde – E dificil de răspuns la o astfel de întrebare, îtrucât şi poezia anti-puşkiniană este tot puşkiniană»¹
Suntem îndreptăţiţi să vorbim despre poemele care alcătuiesc ciclul „Scrisori din Siberia” (prima parte a volumului „Ziaristică la domiciliu”) ca despre nişte „fotografii” din Cotidian (sau „scrisori”, după cum preferă autoarea Stela Iorga).
Un om se poate justifica numai în fața lui Dumnezeu sau a Marii Adunări Naționale...(asta dacă mai apucă)
Zecele cade ca o ghilotină, e in firea lucrurilor,
A celor care-mi aparțin.
Bine, dar de ce ai surghiunit optarul și șeptarul?
Am încercat, dar nu-si gaseau nicicum locul între nouă și zece.
Hei oameni buni, ați auzit?
În telefonul meu mobil este aur de-un dolar,
Cred că și în ale voastre e la fel. Spoială.
Păcat, nimeni nu vrea să recunoască
Grădina de diamante din spatele sufletului.
(Și Doamne, câte diamante am mirosit în grădina Ta)
Iar cei mai mulți își ferecă porțile imaginației
Lăsând aurul să se ruginească.
Am terminat. M-au terminat. Cum să nu dai cu zeamă de suflet la rădăcină?
Postmodernismul, confundat adesea cu experimentalismul, nu este decât o "întreprindere culturală", "cel mai supralicitat ca tentativă de definire, un spațiu nebulos, "ar putea să marcheze însă cadrul unei bătălii, pentru zămislirea a ceva nou."(Linda Hutcheon, „Poetica postmodernismului”)
Ce este postmodernismul? ...Curentul cel mai contestatar care sfârșește prin a îngloba tot ceea ce se contestă. ... În cultură, un amalgam, civilizația derulată și fragmentată și combinată la-ntâmplare.
Pentru cei interesaţi, m-aş bucura să ne întâlnim în cadrul unei seri de poezie la Braşov.
Vineri 11 februarie 2011, ora 18.00, la librăria Okian, str. Mureşenilor nr. 1. Vom fi acolo sibienii George Precup şi Călin Sămărghiţan la o întâlnire cu Braşovul.
Mulţumesc în chip deosebit inimoşilor şi minunaţilor "Caii verzi de pe pereţi", grupul de sunete-litere-şi-culori, condus de poeţii Adrian Munteanu şi Laurenţiu-Ciprian Tudor, a căror invitaţie mă onorează.
Comentarii aleatorii