Suntem îndreptăţiţi să vorbim despre poemele care alcătuiesc ciclul „Scrisori din Siberia” (prima parte a volumului „Ziaristică la domiciliu”) ca despre nişte „fotografii” din Cotidian (sau „scrisori”, după cum preferă autoarea Stela Iorga).
Între 4 și 7 octombrie s-a desfășurat la Palatul Congreselor din Liège, sub înaltul patronaj al reginei Fabiola, cea de-a 25-a ediție a Bienalelor Internaționale de Poezie, unul din evenimentele importante ale liricii mondiale.
Au participat 220 poeți din peste 50 de țări.
România a fost reprezentată de poetul Horia Bădescu, iar diaspora românească de poetul și trăducătorul Dinu Flămând.
Așa cum mi se promisese la ultima ediție, am fost invitată și de data acesta.
Douăzeci de poeți au fost solicitați să prezinte conferințe, legate de tema acestor bienale: « Poésie fruit défendu ? Ouverture ou résistance ».
Virtualia este ceva ciudat, ceva ce are o viață a ei aparte. Evident, i-am putea reproșa Alinei Manole și bunele și mai puțin reușitele Virtualiei dar întotdeauna am avut senzația că nu ar fi neaparat tot adevărul. Adevărul este însă că ceva scapă mereu percepției. De parcă Virtualia ar avea o viață a ei aparte. Astfel că probabil Virtualia nu există pentru că există Alina. Poate că Alina există din cauza Virtualiei. Și de aici acest ceva ciudat despre Virtualia.
Comentarii aleatorii