Am promis că voi începe un serial de informare în legătură cu diversele „manifeste” şi încercări de definire a diverselor curente culturale (inclusiv de sorginte autohtonă) care au avut o influenţă, mai adâncă sau nu, pe multiple planuri. În acest fel, fiecare dintre cei care au chef, ar putea să deducă în ce măsură programul iniţial s-a realizat, eventual modificâdu-se pe parcurs, când e vorba de manifeste-program sau cât de bine au prins trăsăturile unui anumit current, atunci cân e vorba de definiri.
Estetica, ca disciplină filosofică specifică, deși preocupări în domeniu există din antichitate, s-a constituit în sec. 18, când A. G. Baumgarten îi dă denumirea pe care o cunoaștem astăzi în lucrarea intitulată „Aesthetica“ (1750), pe care o definește drept „știința cunoașterii senzoriale“, făcând totodată distincția clară între logică și estetică. Întrucât estetica studiază esența, legitățile, categoriile și structura acelei atitudini umane față de realitate, caracterizată prin reflectarea, contemplarea, valorizarea și făurirea unor trăsături specifice ale obiectelor și proceselor din natură, societate și conștiință sau ale creațiilor omenești (artistice), ne propunem aici să inserăm câteva „judecăți“ regăsite în ultimul aspect de studiu al acestei discipline: creația artistică.
După debutul din 2007 la Editura Arania din Braşov cu volumul "De-a Baba Oarba", prezentă cu grupaje de poezii în antologii literare şi reviste din ţară, dar şi din Germania, Adriana Lisandru revine cu un volum bilingv, română-franceză: "Despre ea, niciodată/Sur elle, jamais". Traducerea în franceză aparţine Letiţiei Ilea.
Comentarii aleatorii