orașul zace ca un urs bătrân. din când în când,
viscolul se trezește și face piruete
prin nervii mei întinși. o ambulanță
taie liniștea, golul din urma ei
rămâne să mă doară asemeni unui membru amputat.
fac ordine prin rafturi. de nu știu unde cad
două cărți, cu zgomot de lemn frânt.
s-a pus praful pe ele, le scutur și citesc
Iarna vrajbei noastre, Fructele mâniei –
mi se usucă zâmbetul pe buze, alerg să aprind
toate luminile.
în orice poezie scrisă pentru tine
(dar tu nu le-ai citit niciodată),
e vorba de-o femeie ce-a tăcut până când
ridul de pe frunte s-a adâncit în forma
unui semn inutil de-ntrebare.
mai are câteva. unul ca un fruct pârguit,
altul seamănă cu o floare de gheață.
acum scriu despre mâine. în grabă, tremurând.
suflu în pumni, mi-s reci ca de mort
și s-ar putea să nu îmi ajungă
cerneala.
Comentarii
mi-a plăcut,
nicodem -
mi-a plăcut, mai ales primele două strofe. acum rămâne să citești tu poeziile lui și ridul de pe frunte se va face semn de mirare. pentru gravitatea și coerența textului dau peniță.
... nu toată lumea scrie
Sancho Panza -
... nu toată lumea scrie poezii...
din fericire!
mulțumesc pt. semn. :)
"scrisoarea despre mâine" o citesc
vio1055 -
"scrisoarea despre mâine" o citesc astăzi, 6 febr.; îmi pare rău, comentariul meu poate ajunge prea târziu. poezie- scrisoare cu țintă precisă: celei pentru care scrie poeta Adriana Lisandru și care nu-i citește niciodată poeziile. incredibil, dar poate exista o asemenea femeie. pierde mult. mesajul e simplu, durerea, agitația în căutarea unui răspuns are dezlegarea prin titlurile de carte alese "Iarna vrajbei noastre" și "Fructele mâniei"; se aprind toate luminile, problema pare rezolvată. femeia e probabil mai în vârstă. o trădează ridurile... "ridul de pe frunte s-a adâncit în formă/ unui semn inutil de întrebare. / mai are câteva. / unul ca un fruct pârguit/ altul seamănă cu o floare de gheață".apariție uluitoare, mai mult sau mai puțin imaginară, pentru ea curg râuri de cerneală. interesant. inspirație divină în continuare!
mulțumesc pentru analiză,
Sancho Panza -
mulțumesc pentru analiză, Viorica, dar mă simt obligată să spun că
ridurile nu sunt ale unei femei căreia i s-ar fi adresat autoarea acestui text, ci ale autoarei înseși. iar ea nu scrie numai despre femei - ca să nu rănească orgoliul bărbatului, scrie uneori și pentru el, despre el… chiar dacă „nu citește niciodată”. :)
iar titlurile de carte nu-i aparține autoarei, ar vrea ea… dar Steinbeck s-a grăbit și i-a luat-o înainte. :)
încă o dată, mulțumesc pentru lectură și celelalte.
La prima citire,
vio1055 -
La prima citire, a fost parerea mea. La a doua citire e valabila alegerea ta. Uf, barbatii!! Steinbeck le-a dat un bobarnac si au cazut de pe raft, ele cele doua carti, tocmai ele. Multumesc, ca ne scrii! o cititoare oarecare, Vio