Înțelegerea fenomenelor cunoașterii și culturii în legătură cu viața (în accepție de viață psihică, spirituală sau devenire cosmică) constituie încercarea școlilor filozofice neoromantice germane de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. Aceste școli poartă denumirea generică de „filosofia vieții“.
7-24 noiembrie 2006, Institutul Cultural Roman din Paris
Motto: Rien n’obscurcira la beauté du monde
ILARIE VORONCA (Edouard Marcus)
(31 decembrie 1903 Braila-5 aprilie 1946, Paris)
In data de 7 noiembrie a.c., Institutul Cultural Român din Paris a invitat publicul la vernisajul expoziției de artă conceptuală, realizată de artistul francez Didier Lemaire.
Am descoperit, cu ajutorul autorului, aceste rânduri scrise despre poetul hunedoarean Constantin Stancu la apariţia volumului său de poezie "Păsările plâng cu aripi" - Editura Signata, Timişoara, 1998. Le recitesc cu bucurie şi îmi aduc aminte cu plăcere de vremea când mă întâlneam, aproape în fiecarea zi, timp de aproape doi ani, cu poetul plângerilor, de care mă leagă o prietenie de 25 de ani, prietenie despre care cred că nu s-a risipit cu totul, ci s-a adăpostit pentru o vreme în cochilia unei scoici şi aşteptă vântul prielnic, la pupa, când îşi va relua cursul, după ce sufletele noastre se vor reculege. Eu, în singurătatea mea din Călan şi el, în singurătatea sa din Haţeg.
Afară Sibiul începuse să fulguiască din nou, când Atriumul îşi pregătea dialogul de seară. Invitaţii lunii februarie erau scriitorul Silviu Guga şi artistul plastic Niu Herişanu. Pe mese aşteptau deja câteva lucrări de sculptură ale celui din urmă, pregătind atmosfera.
Arta de a citi (o spunea, de multă vreme, în cunoscuta lui carte, Émile Faguet) este, în ultimă instanţă, arta de a reciti. Citim o carte la 20 de ani, o recitim la 40, apoi la 60 şi, dacă Dumnezeu e răbdător şi darnic cu noi, poate şi la 80. Şi aflăm nu cum s-a schimbat cartea, ci cum ne-am schimbat noi. În plan general, lumea îşi reciteşte textele (sau textul) şi află nu cum s-au schimbat ele, ci cum a evoluat (sau a involuat) ea. Nu spunea T.S. Eliot, într-un cunoscut eseu, că orice element nou (şi, desigur, semnificativ) adăugat tradiţiei are darul de a modifica întreaga tradiţie? Nu impunea G. Călinescu „lectura inversă”? Am mai spus-o undeva: arhivarii sunt (sau măcar se consideră) stăpânii lumii.
Comentarii aleatorii