Am să încep acest parcurs întru prietenie și înfățișare, întru prezentare și aoxifonie, cu două versuri recente, memorabile ale lui Ioan Es. Pop, care prezintă evoluția ființei umane până la umbrele ultime ale spiritului printre cei dragi, cînd ajungi să: ...nu mai crezi decât în istorie./iar istoria vorbește doar de cei ce dispar
Emoţia provocată de sfârşitul cuiva foarte reliefat care, dacă e vorba de o personalitate de anvergura lui Adrian Păunescu, a marcat o epocă (sau două), dar şi viaţa interioară (şi poate şi exterioară) a unei generaţii (pe care poetul însuşi a numit-o – deşi e posibil ca nu el să fi inventat sintagma - "generaţia în blugi") întunecă, de obicei, nu doar sufletul, dar şi mintea. Am asistat în cele trei zile scurse de la moartea poetului (care s-a stins, după cum se ştie, vineri, 5 noiembrie, la ora 7 :15) la reacţiile cele mai emoţionale (dar şi cele mai puţin conforme cu adevărul).
În urmă cu mai bine de o sută opt ani, I. L. Caragiale, ploieșteano-dâmbovițeanul care ne-a surprins cel mai bine năravurile, făcându-le nemuritoare, adică etern sesizabile, tipărea în „Universul” o schiță al cărei umor se baza pe încurcătura de nume și al cărei tragism – pe sesizarea tăioasă a unei situațiuni care încă viază. Și care s-ar putea rezuma prin zicerea întoarsă „omul nepotrivit la locul nepotrivit”. Sau viceversa. „Triumful talentului”, căci despre aceasta e vorba, îi are în centru pe doi elevi dintr-o școală de provincie, care poartă nume vrednice de a ne pune mintea pe moațe: Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu. Niță, copil orfan, nu tocmai deștept și cam lenevior, are o calitate care l-ar putea ajuta să-și croiască un drum în viață: posedă o admirabilă caligrafie.
Aristotel în concepțiile sale estetice, prezentate în tratatul „Despre retorică“, dar mai cu seamă în „Poetica“, refuză separarea sensibilului de inteligibil, detașându-se astfel de perspectivele esteticii platoniciene. „Poetica“ lui, prima sistematizare științifică de teorie filosofică a literaturii, descrie : deosebirile dintre arte, în ce privește mijloacele cu care acestea săvârșesc imitația, diversele feluri de poezie, după formele imitate și după modul cum realizează imitația, împărțind poezia in serioasă și hazlie.
Un text-răspuns la tema propusă de Dilema veche, numărul 136 : "Ce vă place-/ nu vă place la România":
Subiectul propus e larg și destul de vag ca fiecare om să aibă n colțuri de care să-l descoase. Ca unul dintre romînii ce dau din colț în colț, și doar în această calitate, la douăzeci de ani și studentă, nu-mi plac multe.
Comentarii aleatorii