Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”).
Pentru că tot e sigur tovarășul Voronin de faptul că manifestațiile din Chișinău au fost provocate și orchestrate de România, o să-i mai dau și eu câteva dovezi, pe lângă cele pe care pretinde că le-ar avea, în sprijinul acestei obsesii care nu-l lasă să doarmă și să viseze rusește. Prima dovadă ar fi, iată, colaborarea de aproape nouă ani a mai multor autori basarabeni, în frunte cu dl Academician Mihai Cimpoi, diriguitor al obștei scriitoricești din Republica păstorită cu atâta vigilență de zisul tovarăș (pe care-l voi numi, în continuare, domn), la revista „Litere”. Apoi, în micuța (dar obraznica) publicație târgovișteană și-a făcut sălașul, de peste opt ani, subversiva rubrică „Poezia Acasă”, îngrijită de poetul Iulian Filip.
ÎN 2005, două tinere prozatoare erau nominalizate la premiul de debut pe anul precedent al României literare: Ioana Baetica, pentru “Fişă de înregistrare” şi Ioana Bradea, pentru romanul “Băgău”. Cea de-a doua, care-şi începea cartea cu propoziţia de largă circulaţie pe internet “Sunt o doamnă, ce pula mea!”, a câştigat laurii, în vreme ce prima a trebuit să se mulţumească cu nominalizarea. Ambele cultivau stilul “noii pornografii” franceze, ilustrată, între alţii, de Marie Nimier (care-şi formulează astfel aspiraţiile secrete: “Am visat un om fără chip care îmi mângâia alene gâtul. Era în picioare în mijlocul unui spaţiu gol, iar eu eram aşezată pe un scăunel lânga el.
Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”).
Comentarii aleatorii