Virtualia este ceva ciudat, ceva ce are o viață a ei aparte. Evident, i-am putea reproșa Alinei Manole și bunele și mai puțin reușitele Virtualiei dar întotdeauna am avut senzația că nu ar fi neaparat tot adevărul. Adevărul este însă că ceva scapă mereu percepției. De parcă Virtualia ar avea o viață a ei aparte. Astfel că probabil Virtualia nu există pentru că există Alina. Poate că Alina există din cauza Virtualiei. Și de aici acest ceva ciudat despre Virtualia.
Azi a fost o zi supercool pentru mine. Din mai multe motive. Că dacă era unu’ și bun nu aș fi mârâit, poate doar nu ar fi ținut toată ziulica dispozițiunea. Și să vezi fază.
Mă uit io pe volumul de poeme al Stelei Iorga,( A doua întoarcere din Nam, ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2009) și cum dau cu deștu, filă după filă, îmi zic, ia uite ce tipă kalumea, dezinvoltă, ironică, sensibilă, actuală, tre să aibă 19 ani. Știi frate, și deja visam că la vârsta aia io m-aș fi amorezat de o ființă atât de profundă. Ce mai… un deliciu. Dacă greșesc, nu e iarăși nimic, fiindcă orice femeie visează să aibă această vârstă.
Nu îl cunosc și nu am de a face cu Andrei P. Velea. Sună de parcă am fi certați, nu? Ei bine da. Nu suntem. El este un sensibil și inteligent debutant (pentru că numai dacă ești și inteligent poți emite așa: transcrie individul poemele pe hârtie:// smulse din habitatul lor natural, ele par înşiruiri/ aberante de cuvinte. este o realitate a fiinţei pe care,/ ori de câte ori îşi spală urechile,/ omul vag o aruncă ţevilor...), un mai tânăr confrate care are frumoasa ocupație de informatician, ceea ce nu îl împiedică (mai cunoaștem cazuri) să facă o figură frumoasă (cum ar spune un fotbalist) prin volumul său prim, Gimnastul fără plămâni apărut în condiții grafice excelente la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2010.
PATRIA: milițienii care-ți bagă lanterna în ochi, invitându-te să-i urmezi, comportându-se astfel dintr-un simplu și uman exces de zel. După ce ai părăsit compartimentul în care toți oamenii urau regimul, au stins lumina, a făcut fiecare pe adormitul. Știai sigur că în sinea lor se gândesc la cuvintele tale: abia când te-au ridicat și-au dat seama că erai sincer (lașitatea, obligația restaurantelor de-a închide la ora 22.00).
Let’s get physical. Dragii mei. Dă-i naibii. De pixei
Pace ție...dar biruit-au gîndul cetitoriule să dăm mărturie că e dureri di jali, vorba
moldavului, cînd saiturile de poezie trec la...pipăite. Ca și cînd nu ne-ar mai încape
lumea lui Als Ob, noi ăștia prezumptivii, ne adunăm în diverse căsuțe de pitici din
pădure, ca să strigăm împreună diliu și cvasipoetic că ...ESTE ! Și, uneori, chiar este.
Ba chiar va mai fii. Un sublim halucinanto-bulversant se insinuează în aceste „blind
dates...la prima vista”. Oameni de toate condițiile sociale, de la instalator la profesor
universitar, deraiază acolo într-un jam session live, de umanitate fără frontiere...
Copchiii ăștia devin mari poeți sau invers, poeții ăștia mari devin copchii. Basmele
internaute prind realitate. Orice exces, pueril în alte condiții, e acum o bucurie
Comentarii aleatorii