Primăria Municipiului Târgovişte
Teatrul Municipal Târgovişte
Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa
Societatea Scriitorilor Târgovişteni
Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa
Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni
Liceul „Voievodul Mircea” Târgovişte
sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România
organizează a IV - a ediție a Zilelor de poezie și a Concursului Naţional de Poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”
Manifestarea îşi propune încurajarea şi promovarea tinerilor creatori de poezie.
NOTA: Îmi permit să reproduc mai jos un excelent text al bunului meu prieten Adrian Ioniță, trăitor în USA, L. A., adept și practicant al "steampunk"-ului (a se vedea http://egophobia.50webs.com/19/ ). Textul l-am primit prin email. Se regăsesc în el trăirile la cald – uneori incandescente – ale unui american de origine română, cu ocazia investirii lui Obama. Ale unui american de origine română care se află, încă, între două lumi (cea de „acasă” și cea din „noua casă”), trăiri de un seducător tragism, dar nu lipsit de speranță. În care luciditatea strunește sentimentele accentuându-le, purtând amprenta unei nedisimulate autenticități.
Îmi cer scuze pentru lipsa diacriticelor. Am vrut să redau textul cât mai rapid pentru a nu rata momentul care l-a prilejuit.
Am descoperit, cu ajutorul autorului, aceste rânduri scrise despre poetul hunedoarean Constantin Stancu la apariţia volumului său de poezie "Păsările plâng cu aripi" - Editura Signata, Timişoara, 1998. Le recitesc cu bucurie şi îmi aduc aminte cu plăcere de vremea când mă întâlneam, aproape în fiecarea zi, timp de aproape doi ani, cu poetul plângerilor, de care mă leagă o prietenie de 25 de ani, prietenie despre care cred că nu s-a risipit cu totul, ci s-a adăpostit pentru o vreme în cochilia unei scoici şi aşteptă vântul prielnic, la pupa, când îşi va relua cursul, după ce sufletele noastre se vor reculege. Eu, în singurătatea mea din Călan şi el, în singurătatea sa din Haţeg.
„ Dacă s-ar strădui, pisica mea ar picta mai bine !” . Vocea îi aparţine unui individ mic de statură, slăbuţ, îmbrăcat într-un costum negru, în care pare că înoată. Este Gabriel Bacovia. Briel, cum a fost alintat de părinţii săi, George şi Agatha Bacovia. Privesc din nou tabloul. Nu zic nimic.
Poeții au marcat ieșirea din iarnă. Expoziția de poezie a ”Serilor artgotice” a avut loc la pensiunea Elimheim din Cisnădioara. Deși a fost o zi închisă din punct de vedere meteorologic, autorii au deschis-o la culoare și-au petrecut o seară în compania propriilor lor poezii. S-a citit, s-a comentat, s-au mâncat covrigi și mere, nu neapărat în această ordine. S-au perindat în seară Serafim, Umărul de cenușă, șoapta precupiană, Fiara cea din fiară ori Fardad. S-a perceput ”Taxa pe viciu”, s-a chicotit la epigrame. Romeo Petrașciuc a citit pentru prima dată artgoticilor.
Comentarii aleatorii