NOTA 1: Din cauza unei documentări superficiale, articolul de față a apărut inițial într-o formă necorespunzatoare. El urmează a fi refacut după ce mă voi reîtoarce în țară și voi lua legătura cu arhitectul Popa Roman. Până atunci am păstrat, în cele ce urmează, strictul necesar pentru a atrage atenția cititorilor asupra arhitectului inventator și asupra conceptului său de "Reoarhitectura".
Pe această cale, îmi cer scuze cititorilor care au parcurs prima formă și îi mulțumesc Arancăi care mi-a atras atenția asupra unor informații incorecte care au fost cuprinse în prima formă a textului. Până la apariția unei noi forme menționez că Informatii pertinente despre arhitectul Popa Roman se găsesc la http://reoarhitectura.3x.ro/.
Poeții au marcat ieșirea din iarnă. Expoziția de poezie a ”Serilor artgotice” a avut loc la pensiunea Elimheim din Cisnădioara. Deși a fost o zi închisă din punct de vedere meteorologic, autorii au deschis-o la culoare și-au petrecut o seară în compania propriilor lor poezii. S-a citit, s-a comentat, s-au mâncat covrigi și mere, nu neapărat în această ordine. S-au perindat în seară Serafim, Umărul de cenușă, șoapta precupiană, Fiara cea din fiară ori Fardad. S-a perceput ”Taxa pe viciu”, s-a chicotit la epigrame. Romeo Petrașciuc a citit pentru prima dată artgoticilor.
Pe 22 noiembrie apărea un anunţ, aşteptat cu drag de unii dintre noi, despre un nou cenaclu Virtualia :
,, Se anunţă Virtualia XIV”, scria Alina Manole la titlul articolului postat pe Hermeneia. Şi mai spunea ea că “Dacă va ninge, după cenaclu ne vom bate cu zăpadă, dacă va ploua, vom sta la un vin fiert, dacă va fi soare, ne vom plimba prin Copou”.
Entuziasmată, scriam: “Felicit inițiativa! Venim cu colindul :) și cu versul.”
Am descoperit, cu ajutorul autorului, aceste rânduri scrise despre poetul hunedoarean Constantin Stancu la apariţia volumului său de poezie "Păsările plâng cu aripi" - Editura Signata, Timişoara, 1998. Le recitesc cu bucurie şi îmi aduc aminte cu plăcere de vremea când mă întâlneam, aproape în fiecarea zi, timp de aproape doi ani, cu poetul plângerilor, de care mă leagă o prietenie de 25 de ani, prietenie despre care cred că nu s-a risipit cu totul, ci s-a adăpostit pentru o vreme în cochilia unei scoici şi aşteptă vântul prielnic, la pupa, când îşi va relua cursul, după ce sufletele noastre se vor reculege. Eu, în singurătatea mea din Călan şi el, în singurătatea sa din Haţeg.
Între 4 și 7 octombrie s-a desfășurat la Palatul Congreselor din Liège, sub înaltul patronaj al reginei Fabiola, cea de-a 25-a ediție a Bienalelor Internaționale de Poezie, unul din evenimentele importante ale liricii mondiale.
Au participat 220 poeți din peste 50 de țări.
România a fost reprezentată de poetul Horia Bădescu, iar diaspora românească de poetul și trăducătorul Dinu Flămând.
Așa cum mi se promisese la ultima ediție, am fost invitată și de data acesta.
Douăzeci de poeți au fost solicitați să prezinte conferințe, legate de tema acestor bienale: « Poésie fruit défendu ? Ouverture ou résistance ».
Comentarii aleatorii