Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”).
În urmă cu mai bine de o sută opt ani, I. L. Caragiale, ploieșteano-dâmbovițeanul care ne-a surprins cel mai bine năravurile, făcându-le nemuritoare, adică etern sesizabile, tipărea în „Universul” o schiță al cărei umor se baza pe încurcătura de nume și al cărei tragism – pe sesizarea tăioasă a unei situațiuni care încă viază. Și care s-ar putea rezuma prin zicerea întoarsă „omul nepotrivit la locul nepotrivit”. Sau viceversa. „Triumful talentului”, căci despre aceasta e vorba, îi are în centru pe doi elevi dintr-o școală de provincie, care poartă nume vrednice de a ne pune mintea pe moațe: Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu. Niță, copil orfan, nu tocmai deștept și cam lenevior, are o calitate care l-ar putea ajuta să-și croiască un drum în viață: posedă o admirabilă caligrafie.
Fară să-i simt trecerea, a trecut ceva mai mult de un an de când activez pe Hermeneia.
O ambianță ce mi-a oferit interacțiune, expunere vizuală dar și exigență critică.
Ocazia experimentelor, feedbackul benefic al ochiului celor din afară.
Așa se face că am încropit, (cu parte din textele postate pe Hermeneia) o cărticică de poezie și dialog cu prieteni virtuali. Este un amalgam neconvențional oscilând între absurd,
introspecție și joaca cu vorbele. Cu "In vizită la Ussais" invit cititorul să intre
într-o oază inexistentă dar oniric posibilă, un fel de Macondo decupat din
deșerturi, populat de samurai, marinari rătăciți, sau infante volatile.
Vizităm gheișe la Kyoto, participăm la revoluția cubană, la o nuntă in țara
„Graiul cu accent de mort” este cea de-a șasea carte semnată de Paul Blaj, un autor foarte tânăr (n-a împlinit încă 30 de ani), membru USR din 2006. „Graiul cu accent de mort” conține pagini de poezii cu conținut filosofic, stilizate, profunde, și experimentate și experimentale. Paul Plaj are dinamism și inteligență poetică.
Wittgenstein reia undeva (în 1931) o spusă a romanticului von Kleist (în 1811) cum că poetului i-ar plăcea cel mai mult dacă ar putea transmite gândurile şi fără cuvinte. Lucru care nu se potriveşte deloc răspunsului lui Mallarmé pentru prietenul său pictor: «Ce n’est point avec des idées, mon cher Degas, que l’on fair des vers. C’est avec des mots.»* Tot Mallarmé, în „Crise de vers”, opune discursul cuvintelor: «L’œuvre pure implique la disparition élocutoire du poète, qui cède l’initiative aux mots…»**. Dar cuvintele ne-au fost date ca să ascundem adevărul. Numai tăcerea nu minte. Obscuritatea («obscurité lumineuse») pe care o cerea Mallarmé poeziei pure tocmai evitării minciunii era de folos. Astfel, poetul evită, pe cât poate, complexul lui Orfeu.
Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”).
Comentarii aleatorii