A fi român european sau penibil în propria ţară. Asta e dilema omului de cultură actual. Cu Europa mai vedem, deocamdată ne simţim penibili pentru că semnăm petiţii peste petiţii, ca unui scriitor basarabean să-i fie acordată cetăţenia română şi, după secole de amînări, Statul român se milogeşte să i-o dea „avînd în vedere” mulţimea de personalităţi care au cerut acest lucru...
Dar surpriză: invitat să depună jurămîntul de credinţă, care să oficializeze „adopţia”, scriitorului i se refuză viza la Consulatul Român de la Chişinău!

ÎN 2005, două tinere prozatoare erau nominalizate la premiul de debut pe anul precedent al României literare: Ioana Baetica, pentru “Fişă de înregistrare” şi Ioana Bradea, pentru romanul “Băgău”. Cea de-a doua, care-şi începea cartea cu propoziţia de largă circulaţie pe internet “Sunt o doamnă, ce pula mea!”, a câştigat laurii, în vreme ce prima a trebuit să se mulţumească cu nominalizarea. Ambele cultivau stilul “noii pornografii” franceze, ilustrată, între alţii, de Marie Nimier (care-şi formulează astfel aspiraţiile secrete: “Am visat un om fără chip care îmi mângâia alene gâtul. Era în picioare în mijlocul unui spaţiu gol, iar eu eram aşezată pe un scăunel lânga el.