În urmă cu mai bine de o sută opt ani, I. L. Caragiale, ploieșteano-dâmbovițeanul care ne-a surprins cel mai bine năravurile, făcându-le nemuritoare, adică etern sesizabile, tipărea în „Universul” o schiță al cărei umor se baza pe încurcătura de nume și al cărei tragism – pe sesizarea tăioasă a unei situațiuni care încă viază. Și care s-ar putea rezuma prin zicerea întoarsă „omul nepotrivit la locul nepotrivit”. Sau viceversa. „Triumful talentului”, căci despre aceasta e vorba, îi are în centru pe doi elevi dintr-o școală de provincie, care poartă nume vrednice de a ne pune mintea pe moațe: Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu. Niță, copil orfan, nu tocmai deștept și cam lenevior, are o calitate care l-ar putea ajuta să-și croiască un drum în viață: posedă o admirabilă caligrafie.
Cele două gheișe intrară în urbea Kyoto exact la ora
la care cucii imperiali se duceau la culcare
ca să facă loc altor păsări pline de ciudațenii
formale, purtând uniforme caligafiate cu pana unei
colege sacrificate,aleasă prin sorți aleatorici
care să extrapoleze orgoliile functionarilor mărunți
ce tropăiau în mătăsuri înflorate la ușa
superiorilor influențiali
așteptând favoruri și acareturi după cum performau
în luptele de dincolo de islaz.
Gheișele își purtau povara post feminității lor
în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat
pe brazdele abstracte trasate cu linia
de bambus pe planuri sobre emoțional.
Sufereau amândouă de hipotensiune căci nu
credeau în iubire nici compasiune nu prea aveau deși
doctorul oficial le-o căuta în urina limpede culeasă
Ieri, 29 aprilie, revista şi editura Niram Art şi-au desemnat nominalizaţii pentru premiile cu acelaşi nume din anul acesta, premii pentru mai multe secţiuni: literatură (proză, poezie, eseu), pictură, sculptură, fotografie, promovare artistică, teatru. Este vorba de un total de 35 de nominalizaţi dacă am numărat bine.
Niram Art este o prestigioasă revistă de arte din Madrid, care promovează printre altele şi legăturile culturale dintre Spania şi România, dovedind că pe tărâmurile iberice nu suntem cunoscuţi doar ca nişte culegători de căpşuni, ci şi ca oameni de artă.
Romanele lui Mario Vargas Llosa înglobează cugetări profunde despre însăşi fapta de a scrie. Autorul dezvoltă ideea că umanitatea are nevoie de acea plăsmuire a imaginaţiei, care schimbă dimensiunile unei sau altei realităţi. Şi, pornind de la aceasta, observă cu uşurinţă cum se schimbă firul narativ, nu doar din perspectiva tehnicii de scriere, ci şi din punct de vedere evolutiv, în funcţie de ideile (aici politice) ale personajelor care povestesc. Şe ştie că Llosa lucra mult la dezvoltarea ideilor, pâna a ajunge să le scrie pe hârtie, acest proces de creare a unei scheme literare, de iniţiere a unui concept, de la care ar porni un subiect, putând să dureze de la câteva luni până la câţiva ani.
In data de 29 aprilie 1971 s-a inființat cenaclul literar « Mihai Eminescu » al Liceului de Construcții nr. 1 din București, actualul Grupul Scolar de Construcții « Anghel Saligny ».
Membrii fondatori sint Adrian Voican și Aurel Popescu, din anul II clasa profesorului de limba română Theodor Pâslaru, cel care va conduce acest cenaclu ani de zile.
in prim plan, prof. Theodor Pâslaru și Adrian Voican, în al doilea plan Aurel Popescu
Comentarii aleatorii