Estetica, ca disciplină filosofică specifică, deși preocupări în domeniu există din antichitate, s-a constituit în sec. 18, când A. G. Baumgarten îi dă denumirea pe care o cunoaștem astăzi în lucrarea intitulată „Aesthetica“ (1750), pe care o definește drept „știința cunoașterii senzoriale“, făcând totodată distincția clară între logică și estetică. Întrucât estetica studiază esența, legitățile, categoriile și structura acelei atitudini umane față de realitate, caracterizată prin reflectarea, contemplarea, valorizarea și făurirea unor trăsături specifice ale obiectelor și proceselor din natură, societate și conștiință sau ale creațiilor omenești (artistice), ne propunem aici să inserăm câteva „judecăți“ regăsite în ultimul aspect de studiu al acestei discipline: creația artistică.