cum dormea Ursu cu botul pe labe
în faţa uşii
săream peste el legaţi cu funii de mijloc
cum te-ai lăsa într-o fântână adâncă
ştiam că trăieşte după ţurţurii de la bot
ca atunci când te sperii şi mâna se duce frig
direct la inimă

oricum îl săream era fun
sanie de tablă frica
tăia întunericul din uşă
cu două dungi albe

şi mai ştiau bătrânii să dea flacăra lămpii cu sare
cum ai şterge un cal de sudoare
lumina trosnea ca o poartă lăsată
şi Gheorghe
venea prin pereţi cu valiza în mână

înnegreau gutuile la fereastră, femeia lui scâncea
mă apuca de umăr ca într-un tunel
la urmă deschidea o umbrelă roşie
nu-i drum de întoarcere

*
îi închid cataramele, îi dau drumul pe uşă
o vreme îi plescăie paşii prin bălţi
e ultima care trece prin mine plesnindu-mă
într-o zi va şti că şi aerul e o zgardă

mi-au amorţit mâinile strângând
beculeţele colorate din spinarea lucrurilor
mă pot lovi
fără să mă doară