Petit Palais, Paris © Marina Nicolaev

Motto: « La gravure à l’eau-forte au XVIIe siècle, c’est Rembrandt. »
K.G. Boon
Rijksmuseum Amsterdam

Cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la nașterea marelui Rembrandt (1606-1669), au loc o serie de manifestări în patru instituții de cultură pariziene: patru expoziții organizate de Institutul olandez, respectiv « Rembrandt și anturajul său » (5 octombrie - 3 decembrie 2006), « Călătorii în Franța, desenatori olandezi în secolul lui Rembrandt » ( 5 octombrie - 3 decembrie 2006); Rembrandt și femeile » (14 decembrie 2006 – 4 februarie 2007 si « Rembrandt…buchet final » (11 ianuarie -11 martie 2007 ). La Bibliothèque Nationale de France (site Richelieu) prezintă o altă expoziție de gravuri « Rembrandt, lumina umbrei » (11 octombrie 2006 – 7 ianuarie 2007) ; Muzeul Louvre expune 64 dintre cele mai frumoase desene în cadrul expoziției « Rembrandt desenator » (20 octombrie 2006 - 8 ianuarie 2007), cele mai multe desene fiind din colecțiile publice franceze; iar Muzeul des Beaux-Arts Petit Palais a inaugurat de curînd expoziția « Rembrandt : eaux-fortes » la (19 octombrie 2006-14 ianuarie 2007).
Această expoziție, de la Muzeul des Beaux-Arts Petit Palais, reprezintă un dublu omagiu : gravorului Rembrandt van Rijn prin cele 180 de acvaforte prezentate publicului precum și fraților Eugène si Auguste Dutuit, din Rouen, cei care au donat testamentar in 1902, colecțiile lor de artă orașului Paris, ce totalizau aproape 20 000 de exponate (picturi, sculpturi, tapiserii etc.). De altfel, expozițiile permanente din incinta muzeului sînt o parte din această generoasă donație.
Acvaforte (din italiană, acquaforte) este o tehnică arhaică de imprimare a cărei origine poate fi găsită în atelierele orfevrierilor arabi ce impodobeau armele prin incizii decorative foarte fine. Abia in secolul XV în sudul Germaniei, în jurul anului 1430, gravura pe metal ( in primul rind pe fier, mai tirziu pe cupru,) se intilnește in atelierele artiștilor. Albrecht Durer, fiu de orfevrier de altfel, se va inspira de la maestrul său spiritual Martin Schongauer, fiind artistul care se va dedica genului si îl va perfecționa în atelierul său din Nuremberg.
Procedeele de gravură cele mai cunoscute sînt: acvaforte, acvatinta (gravura in metal), xilogravura (gravura pe lemn), litografia (realizarea unor clișee negative pe piatră), și altele.
Tehnica de acvaforte se păstrează și azi în atelierele artiștilor contemporani. Artistul acoperă o placă metalică (cupru, zinc, fier, etc) cu vernis (o soluție alcătuită din solvenți și rășini naturale sau artificiale) după care realizează desenul pe placă printr-o usoară incizie cu un instrument special de gravură. După realizarea desenului dorit, placa se introduce într-o baie de acid (azotic) care corodează doar în interiorul liniei executate. Atacările pot fi in mai multe etape, pentru a conferi liniei o grosime variabilă funcție de desenul propus inițial. Placa metalică se spală în final cu un dizolvant, devenind practic, un clișeu negativ. Următoarea etapă e de a i se aplica cerneala de gravură (specială, prin compoziția ei), dupa care placa se trece pe sub cilindrul unei prese de gravură, nu înainte de a fi acoperită de o foaie de hirtie de gravură umezită, în prealabil. Hîrtia de gravură (spre exemplu, cea japoneză, este realizată manual din materiale vegetale și în mod special, bumbac) absoarbe culoarea din linie, realizînd un exemplar « în oglindă », cel dorit, de altfel. Procedura de imprimare se poate repeta, reușind să se realizeze eventual un tiraj al clișeului sau matriței. Imprimarea se poate realiza și color, însă necesită procedee speciale.
Majoritatea artiștilor gravori dețin prese de gravură manuale sau mecanice unde în general, își imprimă ei înșiși plăcile. Insă despre lucrările gravorilor contemporani îmi propun să prezint alte articole, cu cît în Romania se află, în atelierul său din str. Biserica Amzei, Bucuresti, unul dintre primii 10 gravori ai lumii, maestrul Marcel Chirnoagă.
Spațiul oferit expoziției de acvaforte, Muzeul des Beaux-Arts Petit Palais, renumit în epocă pentru originalitatea și modernitatea spațiilor vitrate, a fost inaugurat in 1900, cu ocazia Expoziției Universale de la Paris, fiind proiectat și realizat sub conducerea arhitectului Charles-Louis Girault (1851-1932).
Doresc să subliniez lucrările de restaurare executate recent, în numai doi ani și jumătate, care sunt de o calitate excepțională, și aceasta ca pe un exemplu elocvent de preservare și conservare a patrimoniului arhitectural. Astfel, în urma concursului din 1999, Atelierul de arhitectură Chaix et Morel (Philippe Chaix și Jean Paul Morel) restaurează Petit Palais, conferindu-i nu numai strălucirea inițială dar reușind să insereze o serie de elemente tehnice în vederea conservării optime a operelor de artă expuse. In plus, muzeul s-a extins cu 8000 mp, iar spațiile de expunere au fost reorganizate, fiindu-le practic alocată o suprafață de 2000 mp, o parte din aceasta fiind dedicată colecțiilor permanente, iar o alta, expozițiilor temporare. Astfel, muzeul a fost dotat cu un auditorium la subsol, doua nivele tehnice și un alt etaj parțial, destinat birourilor. Grădina interioară, dominată de un peristil semicircular, a fost decorată cu o fîntînă arteziană, readucîndu-se elemente de vegetație exotică precum cele propuse de arhitectul Girault.

Petit Palais, Paris © Marina Nicolaev
(va continua)