1.

Aceste cuvinte nu sunt decât niște fire
de nisip pe care încerc să le așez în calea oceanului –
vuiește inima lui răcoroasă
ca o cochilie cu
tainice spirale de umbră;

și eu aștept, iată, aștept în liniște,
desenând
cu o rază de lună
chipul vieții pe plajele lumii...

2.

Iată împăcarea ca o pisică
leneșă cuibărindu-se în sufletul tău, făcând pui;
iată-te învăluit ca un vierme
în crisalide moi, în pânze ușoare

dar afară picură clorofila, mai picură,
râcâie cu ghearele, rupe cu dinții,
ia-ți sufletul în spate și ieși!

3.

Copilăria, limbă de nisip.
Sfărâmate, pierdute imagini...
Respirația cuiva, apăsată, fierbinte,
în ceafa ta...

Și lanul de grâu care dădea spic,
brăzdat de poteci care se întâlneau
în cimitirul cu ulucă nouă
și frumos mirositoare
a moarte...

4.

Câteva cuvinte
o pereche de ciorapi călduroși
zăpada
un pulover de lână
o carte cafeaua
în amestec
cu solitudinea
noaptea în amestec cu ziua
făcându-ți semne
cu batista...

5.

Steaua e tot acolo, dar nu va mai fi;
tu tresari, marea sună;
sângele tău se ridică și coboară încet,
osul frunții te doare sub lună...

steaua e acolo, dar nu va mai fi;
prin orbitele cerului fluieră vântul...
noaptea e umedă, singur pe țărm
strângi la piept ca pe-o haină
pământul...