tropotul cailor nopţii destramă
liniştea scursă-n izvoare şi flori.
codrii-s dosiţi sub culori de aramă,
sus, chicotesc dezmierdaţi meteori.

cloşca de aur ciocneşte în ou -
e ceasul când cerul întreg picoteşte
sub clarul de lună, ulmetul nou
visele verii le-adăposteşte.

dau deşteptarea în zori, din trompete,
crinii înalţi cât bărbaţii vikingi.
salcia-şi piaptănă blondele plete,
crângul ascunde şerpi şi paingi.

amiaza dospeşte un freamăt al ei,
un freamăt de fân alergând prin vâlcele.
sorb aer divin creduli stânjenei
fluturii dorm liniştiţi sub umbrele.

miresme cosite dansează perechi
le-aplaudă-n cerc de tăcere castanii
toate sunt noi şi toate sunt vechi
stau nemişcaţi, în chindie, chiar anii.

în scocuri se scaldă iepuri cuminţi
şi-i latră prin tufe docile zăvozii.
pe-aici odihneşte o ceată de sfinţi,
pe-aici au trăit demult voievozii.

carul lui Juno, plin de esenţe,
suie-n crepuscul albe magii.
potecile timpului rămase în zdrenţe
poartă amprenta morţilor vii.

'n-acest racursiu al clipei mirate
descalec şi-mi prind la rever o ...alună.
m-aplec să miros inimioarele toate
apoi mă-nchin cu ele-mpreună.