să ne ascundem
în spatele grădinilor noastre era cimitirul bătrânilor
avea iarbă aspră şi vişini cruci strâmbe de lemn
bujori şi-o biserică
unde se mai rugau doar lilecii
uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare
si fragi
să ne ascundem spunea Danu poate-l vedem
trebuie să fie înalt mai înalt decât tata
vântul îmi croşeta dantele din păpădii pe rochia scurta
eram desculţă aveam
genunchii umezi ca muşuroaiele de furnici
părul mi-l împletise bunica murmurând
acelaşi cântec
niciodată până la capăt
cât semeni cu maică-ta zicea
ai ochii ei
eu mă uitam pe furiş la tabloul alb-negru
aşezat lângă geam
dacă eşti cuminte duminica asta mergem la bâlci
spusese bunicul aprinzându-şi ţigara
sunt scrâncioburi şi vată de zahăr pe băţ

tremuram în iarba înaltă ai mei începuseră să mă strige
Adina Adina
ecoul foşnea printre crengi printre cruci
îi răspundea inima locului izbindu-se de colţul seninului
dacă nu or să tacă or să îl sperie pe Dumnezeu
atunci Danu mi-a arătat graurul îşi lustruia penele
sus pe clopotniţă
vezi a venit a venit
ţi-am spus eu că e mai înalt decât tata