Mi se pune pata! Dă-te de pe mine!
de o vreme-ncoace ești atât de grea
că-mi îndoi podoaba când te lași pe ea
și când țipi în spasme cât îți e de bine.
Nu-mi mai arde-acuma de împreunare!
când propui partida, parcă m-ai vâna
cum vâna odată, trist, balena sa,
cu harponu' țeapăn, șchiopu'Ahab pe mare.
Mai miroși a roză, însă dau de spini
când dezbraci textila, lent peste călcâie
bătrînul vatman mi-a spus astăzi
voi ieși la pensie
te văd om cu carte băiat visător
citești mereu în vagon
am vrut să te întreb
poeții ăștia
ce poți să-mi spui despre ei
scriu adevărul sau sînt niște mincinoși
se merită să mă apuc să îi citesc
sau nu
acum că am să ies la pensie
și am să am atîta timp de irosit
mi-am strîns servieta
i-am zîmbit
puțin stingherit
Să nu mă cerți
Că trupul mi l-am dumicat
Și sângele în cupe l-am turnat
Mi-e calea fără de întors
Și-n carne îmi cresc cuie.
Am dat obol uitării,
Iubire de pripas
Acum la ceas de jertfă
O cruce mi-a rămas.
Iubit-am,
Deci exist.
Și am trăit lumină
Culoare eu am fost
Rupându-mă de tină,
Bătaie de aripă
Apus nedezlegat
Pe toate cu inimă
Din joacă le-am creat.
Comentarii aleatorii