“Primavara” de Cristian Vasiliu

Se-anunță primăvara
Cu-n buzdugan de patimi
Și rații de căldură
În tocul de la uși,
Iar eu, ca niciodată,
De frica avalanșei,
Adulmec pe la colțuri
Cu palmele căuș;

Mă văd ca-ntr-o oglindă,
Cu venele deschise,
Foșnind de încordare,
Tristețe și de zel
Și-mi tatuez cu grijă,
În carne, la răscruce
De dragoste și viață
Nescrisă-un ghiocel.

Îmi upgradez, în toamnă, iar, ființa
Cu râsul tău ușărnic, filistin.
De sus, îmi toacă iarăși dracu` vin
Și-mi bobinez cu lacrimi impotența.

Că-s rupt în sufletu-mi aevea nud
De când ușchit-ai către aprozar
Cu cardu` tău la coapsa cea cu var.
Gurița ta morișcă de-aicea o aud.

O, taie-mă și țese sub mecla mea, amore
O fesulie iară ca-n vremea când noi doi