scris sub inspiraţia textului "dedicaţie -gând pentru poet" al cristinei ştefan
ca să critici versul unui poet trebuie să te dezveţi de citit
ca să-l înţelegi uită că el există
cînd poetul scrie nu curge nici magmă şi nu se răscoală planete
doar dramele cotidiene iau o pauză pentru dezmorţirea picioarelor
cînd poetul plînge este atît de ridicol
încît păcatele lumii se simt stînjenite
nu împuşcaţi poeţii
în fiecare oraş există un cimitir numit eternitatea
Prin văzduh,
picurau
în liniște
baloane.
Plimba
la braț
un elefant mofluz
piane
Ș-un bebe-înger chiureta,
pe viu,
un sor.
Iar eu țineam pe Domnul
de-un picior.
Ah, ferice! Și ce vis:
Mărșăluiau soldați
în somn urându-și
“Peace, brother! Ciao, kiss!”
„Ciao, adio, arme! Baby, kiss!”
Mi se pune pata! Dă-te de pe mine!
de o vreme-ncoace ești atât de grea
că-mi îndoi podoaba când te lași pe ea
și când țipi în spasme cât îți e de bine.
Nu-mi mai arde-acuma de împreunare!
când propui partida, parcă m-ai vâna
cum vâna odată, trist, balena sa,
cu harponu' țeapăn, șchiopu'Ahab pe mare.
Mai miroși a roză, însă dau de spini
când dezbraci textila, lent peste călcâie
Comentarii aleatorii