De ce te-ascunzi de mine, îmi joci întruna feste
Şi îmi rezişti, gagico, prin baruri la asalt
Precum o amazoană? În jurul tău nu este
Un altul mai cu vână, mai smead şi mai înalt!
Îmi dai răspunsuri şuie, un “da” înseamnă poate,
Un “nu” mă întărâtă şi-n decolteu-adânc
Îmi bag cu nonşalanţă privirea pân’ la coate
De-ncep precum un gâgă lipsit de sfârc să plâng.
mi-am dat seama
că dintr-un adânc de suflet searbăd
au răsărit gheare metalice
că acolo în ochii infinitului
puțin mai jos de paradisul erotic
sunt artiștii rar suportați
noi toți avem două linii
pe lângă linia vieții
ce se sparge-n palma ta
și-n gândul ascuns al palmei mele
încă o linie
veșnic ocupată
probabil generaţia noastră
mîndră ca o varză creaţă (don’t ask me why)
legiune romană uitată la numărătoare
în faţă la senat
sau pe bancheta din spate
a unui mercedes mort cu geamuri fumurii
şi cu ochii în soare
generaţia noastră trece poate
printr-un fel de angst de parc
o defecţiune subtilă de reproducere şi remodelare
dar absolut norocoasă
lăbărţată peste continente şi gafe
parodie după poveste cu păsări și pești de Virgil T fără a schimba multe cuvinte
el era bărbatul căruia îi ieșeau păsărici pe gură
ea femeia din buzele căreia țîșneau pești
mai întâi fusese vasilică dar pe atunci lucra pe bani puțini
acum era el, stârcul și ea era păstruga
ziua fiecare avea slujba (lui) – (aici e sexistă treaba în textul original - de modificat părerea mea)
stresul și graba
noaptea se-mpletea adîncă laguna
cu mii de mangrove și sălcii plecate
în care păstruga și stîrcul aievea
răscoleau ape-ngreuiate și reci
de peste 40 de grade alcool
somnul hulpav le curgea peste pulpe
Comentarii aleatorii