omului cu pricina
îi era frică să iasă din întîmplare
să intre în prealabil
dar mai ales să se oprească de fapt
deși nu ar fi făcut-o niciodată
nici nu îndrăznea pînă la urmă
cu toate că prefera bineînțeles
să fie la fel ca și cum
deși fusese văzut undeva
așteptat cîteodată
și poate chiar iubit uneori
a fost atîta doar și nimic mai mult
suferea din cînd în cînd
se resemna de obicei

Îmi upgradez, în toamnă, iar, ființa
Cu râsul tău ușărnic, filistin.
De sus, îmi toacă iarăși dracu` vin
Și-mi bobinez cu lacrimi impotența.

Că-s rupt în sufletu-mi aevea nud
De când ușchit-ai către aprozar
Cu cardu` tău la coapsa cea cu var.
Gurița ta morișcă de-aicea o aud.

O, taie-mă și țese sub mecla mea, amore
O fesulie iară ca-n vremea când noi doi