draga mea sînt zilele acelea plutitoare
un abur între ziua mea și crăciun
de parcă soarele palid se îmburdă în mare
lentilele mele de contact sînt de vină
sau poate e ceață în livingroom
printre argint și aur și smirnă și plumb
și verde și mov de burgundia
roșu rusesc și galben xanadu
albastru prusac și negru de fum
iluzii de sticlă și aer bon ton
ți-am promis anul acesta voi pregăti
doar pentru tine beef wellington
dar sînt puțin încurcat între castanele măcinate
și castronul cu ciuperci champignon
Cel mai cunoscut haiku japonez a fost compus de Matsuo Basho (1644-1694). Fragmentul de timp împietrit în eternitate a inspirat mii de poeți și filosofi asiatici sau europeni în generațiile ce i-au urmat.
Într-o zi, un măgăruș postmodern se plimba pe câmpie
În dinți c-o păpădie.
Nu era –vai!- să fie o așa grozăvie plimbarea în sine pentru asin
(nici măcar nu era măgarul lui Buridan, ci un simplu magar din moși-strămoși)
Dacă nu sărea în grădina lui Ficino
Zicând “ninonino”
Am zice c-ar fi avut o zi ca-n rai
Dar puse copita și, vai,
Se cruci: prin față-i trecea o iapă din stână
dacă te-aș întâlni acum când trenul e oprit în stație
nu știu ce ți-aș spune
locul acela știi tu, e tot ocupat de unu'
iar crampele mi se-nmulțesc deja la doi
pe pantaloni am mai mult negru decât alb
alte culori le tai în grabă de prin ziare
și le-ndes în buzunar
Comentarii aleatorii