scris sub inspiraţia textului "dedicaţie -gând pentru poet" al cristinei ştefan
ca să critici versul unui poet trebuie să te dezveţi de citit
ca să-l înţelegi uită că el există
cînd poetul scrie nu curge nici magmă şi nu se răscoală planete
doar dramele cotidiene iau o pauză pentru dezmorţirea picioarelor
cînd poetul plînge este atît de ridicol
încît păcatele lumii se simt stînjenite
nu împuşcaţi poeţii
în fiecare oraş există un cimitir numit eternitatea
eroic poezia se zbate
de-o vreme
în brațele dolofane
ale unei nepoate
de preot
și da
uneori mai speră
mai crede în sfînta dreptate
cînd surghiunită plînge
în miezul de noapte
departe
tot mai departe
de orice talent sau visare
sau noimă
sau măcar șoapte
cu rost
atinse de dor de fior
de amor
sau măcar de frică
de moarte
dar nu
soarta ei e pe veci
dăltuită în bîlbe
O minte și un suflet
Împodobite
Cu ale lumii daruri,
Cunoașterea a tot
Ce-n simțuri curge-n valuri
Sunt ale noastre scopuri
În viața ce-o trăim...
Pe scara ierarhiei
Mereu să tot suim.
Prin tot
Ce-n minte strângem
Și-n suflet adunăm,
A noastră „mască” crește,
Cu ea ne „înălțăm”.
Iar când
De sus privim
La tot ce ne-nconjură,
„Micimea” celorlalți
Ne umflă în statură.
Comentarii aleatorii