noi şi moartea
o frămîntăm în palme
ca pe un cocoloş fierbinte
auriu de mămăligă
un pui de brînză
îşi topeşte inima înăuntru
şi totul este să nu o scapi
din mînă
oricît de fierbinte ar fi
să nu atingă ţărîna
sau cenuşa
de la marginea vetrei
pentru că pentru ea
gustul lor este ca sîngele
pentru fiară
ca sărutul
ameţitor frămîntăm moartea în palme
pînă o ieşi ceva
Se-anunță primăvara
Cu-n buzdugan de patimi
Și rații de căldură
În tocul de la uși,
Iar eu, ca niciodată,
De frica avalanșei,
Adulmec pe la colțuri
Cu palmele căuș;
Mă văd ca-ntr-o oglindă,
Cu venele deschise,
Foșnind de încordare,
Tristețe și de zel
Și-mi tatuez cu grijă,
În carne, la răscruce
De dragoste și viață
Nescrisă-un ghiocel.
știu că ești specială
eu sînt spart ca o călimară
uitată pierdută găsită
într-o cămară
după ce îți cumperi o garsonieră
din acelea bune din cărămidă
făcută înainte de cutremurul din șapteșapte
sau poate într-o vară
din anii șaizeci
dar m-am luat cu vorba
și am uitat să îți spun
că ești specială
mai ales cînd parchezi lateral
seara lîngă librăria din colț
dintr-o singură încercare
Comentarii aleatorii