parodie în versuri

imaginea utilizatorului Virgil

studiul femeii îndrăgostite

gaiac și mir

în această primăvară
m-am hotărît să studiez femeia îndrăgostită
inima îmi bate ca un cîine speriat în mijlocul pădurii
cînd simte mirosul intoxicant al lupilor
mintea însă își scoate ca de obicei calmă trusa de piele
măruntele ei instrumente de măsurat
reci și lucioase ca oasele filigranate
ale unei ființe extraterestre
tac
las timpul să treacă prin găurile cariilor din pervaz
ce vreme potrivită pentru studiul femeii îndrăgostite
cugetă înțelept bătrîna pendulă
totul e verde sau albastru
în funcție desigur de poziția în care te afli cînd ești sărutată

imaginea utilizatorului cvasiliu

Sonet 171

Dă-te de pe mine - parodie după A. Păunescu

Mi se pune pata! Dă-te de pe mine!
de o vreme-ncoace ești atât de grea
că-mi îndoi podoaba când te lași pe ea
și când țipi în spasme cât îți e de bine.

Nu-mi mai arde-acuma de împreunare!
când propui partida, parcă m-ai vâna
cum vâna odată, trist, balena sa,
cu harponu' țeapăn, șchiopu'Ahab pe mare.

Mai miroși a roză, însă dau de spini
când dezbraci textila, lent peste călcâie

imaginea utilizatorului navigare

Paşte fericit!

Hristos a înviat!

Hristos a înviat, creştine!
Să ai un paşte fericit,
cu zile calde şi senine
şi tot mereu să fii iubit!

Oglinda să întruchipeze
lumina dulcelui destin,
ca un parfum să se aşeze
şi să inspire totul fin!

Norocul să-ţi surâdă-n cale
pe un' te duci şi-n tot ce faci
şi să culegi multe petale
pe câmp împodobit cu maci!

Cu florile înţelepciunii
să te alinţi îmbătător,

imaginea utilizatorului bobadil

amanta mea supraponderală

ce vreau să-ți spun e că
de vreo trei zile ne-a fugit vițelul din țarc

știu, tu mi-ai spus să-l păzesc cu sfințenie
și să-i dau să sugă lapte de minim trei ori pe zi
până te-ntorci tu de la paris

dar eu scuză-mă n-am știut fato că laptele meu
propriu și personal
nu e bun de supt

pentru că tu mi-ai spus mereu că e ok

așa că uite, vițelul nostru a fugit mâncând pământul

imaginea utilizatorului a.a.a.

Lucea farul

parodie la poezia Luceafărul (Mihai Eminescu)

A fost odată-n Bucureşti,
a fost, şi nu o dată,
din rude ample de Vereşti,
o preastilată fată.

Şi era plastic până-n dinţi
şi mândră-n toate cele,
cum e coliva între sfinţi
şi checu-ntre franzele.

Din cracii roz şi dezinvolţi,
copitele şi-ndreaptă
spre termopan, unde la colţ,
în merţ, Ghiujul aşteaptă.

Ea simte, fato, disperări
când merţul gri străluce
şi găuritele cărări
bujile-i distruge.

Pagini

Subscribe to parodie în versuri