parodie în versuri

imaginea utilizatorului aalizeei

feng shui în lucernă

el avea două mîini stîngi
și mereu îi întreba pe ai lui
de ce m-am născut așa mamă și tată
de chichi de michi și de feng shui

dimineața strîngea lucerna căpițe căpițe
și mînca din mers o felie groasă de pîine
unsă vîrtos
cu lumină
de la doi sori cusuți cu arnici pe etamină
unul pe față altul pe dos

pe la prînzul cel mare
încerca să se odihnească preț de un ceas
ah ce obidă!

imaginea utilizatorului bobadil

două mâini

concurs de parodie

el se născuse cu două mâini stângi

dimineața strângea lucerna
și privea la cei doi sori
care răsăreau și urcau unul după celălalt pe cer

mai târziu se odihnea preț de un ceas
între cele două ore 12 ale amiezilor sale
apoi relua lucrul

între primul și cel de-al doilea crepuscul mereu se întorcea acasă
cu doi saci mari plini cu lucernă

unul pe umărul stâng
iar celălalt

imaginea utilizatorului aalizeei

autumn sîc

acum umorul vostru îmi pică bine, pentru că e o zi frumoasă încât mi-aș scrie singur și o parodie

nu mai pot să mătur frunze
am ajuns un biet pensionar şi atît
îmi tremură mîinile picioarele
şi capul pe umeri
sînt tot mai singur şi mi-e urît

aş vrea acum să fac două mormane
din toate poemele pe care le-am scris
să le dau foc şi să-mi spun
Pol nu ai fost niciodată poet
ai trăit doar un vis

adesea am fost prea rebel
rareori am avut har
cheile mele spre nemurire

imaginea utilizatorului octav

Nea Vasile

sophia

O minte și un suflet
Împodobite
Cu ale lumii daruri,
Cunoașterea a tot
Ce-n simțuri curge-n valuri
Sunt ale noastre scopuri
În viața ce-o trăim...
Pe scara ierarhiei
Mereu să tot suim.

Prin tot
Ce-n minte strângem
Și-n suflet adunăm,
A noastră „mască” crește,
Cu ea ne „înălțăm”.

Iar când
De sus privim
La tot ce ne-nconjură,
„Micimea” celorlalți
Ne umflă în statură.

imaginea utilizatorului margas

nu mai deosebesc vacile și nici găinile

incantație după 'nu mai deosebesc vocile' de paul blaj, în contextul arestării lui adrian năstase

când te caut prin abator doamna mea
carcasele zbrobite cântă
un cântec al victoriilor noastre
apoi adorm și ele cu metalul stâlcit
oare chiar trebuie să mă uit?

să ajung mereu mereu la parchet
cu o ambulanță iarna?

tăticul meu
tot ce știu despre tine
se amestecă lent cu mineriade și lovituri de stat
peste pomeții mei îmi cade pur și simplu falca
blândă ca făina de la Vel Pitar
ce frumoși erau anii tăi
când tăiai și spânzurai

uneori mai simt
cum banii îmi mai intră-n cont
din vreo moștenire a mătușii tamara
dar mă duc prea tânăr la pârnaie
nopți neprimitoare

Pagini

Subscribe to parodie în versuri