eroic poezia se zbate
de-o vreme
în brațele dolofane
ale unei nepoate
de preot
și da
uneori mai speră
mai crede în sfînta dreptate
cînd surghiunită plînge
în miezul de noapte
departe
tot mai departe
de orice talent sau visare
sau noimă
sau măcar șoapte
cu rost
atinse de dor de fior
de amor
sau măcar de frică
de moarte
dar nu
soarta ei e pe veci
dăltuită în bîlbe
nu sîntem liberi dom’le
spuse benone și-și dădu părul pe spate
ca și cum ar fi chemat oștile hunilor la ospăț
nu sîntem liberi ne cheamă patria la datorie
să mistuim nimicul din noi și neglijența față de toate
strămoșeștile noastre tradiții mereu încercate
de vremuri și fapte
la fapte se opri aplecîndu-se
peste catifeaua roșie roasă a mesei
probabil generaţia noastră
mîndră ca o varză creaţă (don’t ask me why)
legiune romană uitată la numărătoare
în faţă la senat
sau pe bancheta din spate
a unui mercedes mort cu geamuri fumurii
şi cu ochii în soare
generaţia noastră trece poate
printr-un fel de angst de parc
o defecţiune subtilă de reproducere şi remodelare
dar absolut norocoasă
lăbărţată peste continente şi gafe
Comentarii aleatorii