de ceva vreme am arţag
ah totul este acum o frecție
nu-mi iese nicio poezie
şi culmea! nu mai am erecţie

s-au dus demult acele zile
în care călăream pe vers
mă cunoştea o scară-ntreagă
şi de poet şi de pervers

pe limba mea sălta cuvîntul
ca iarba crudă într-un miel
scriam poeme moderniste

iată s-a topit toată zăpada lumii
din cauza fenomenului încălzirii globale
ar zice unii

tu pășești prin niște băltoace
una după alta
ca prin niște clișee inevitabile
ale unui poet de curte

trece o mașină în viteză
șuvoaie de noroi te cuprind
deodată în brațe
asemenea unui cocalar care te invită
(imposibil de evitat)
la o manea

și-n amețeala asta
când duhoarea străzii
e cel mai nașpa cântec de dragoste
pe care l-ai simțit vreodată