Fără de lumină nu se poate construi nici o imagine, mai ales că pensule sunt închise în sertar,
aşa că am început să îmi desfac cuvintele, cu o şurubelniţă în cruce, deşurubez şuruburile instabile
I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
draga mea sînt zilele acelea plutitoare
un abur între ziua mea și crăciun
de parcă soarele palid se îmburdă în mare
lentilele mele de contact sînt de vină
sau poate e ceață în livingroom
printre argint și aur și smirnă și plumb
și verde și mov de burgundia
roșu rusesc și galben xanadu
albastru prusac și negru de fum
iluzii de sticlă și aer bon ton
ți-am promis anul acesta voi pregăti
doar pentru tine beef wellington
dar sînt puțin încurcat între castanele măcinate
și castronul cu ciuperci champignon
Mă doare, mitocane, în cot
De gândul tău semeț ca o fâneață
Și cred c-ai tras de dimineță,
De vii să-mi spui la bot
că boul din oglindă îți provoacă greață...
Rânjești la un trabant. Ce mai paiață!
Te eschivezi: mă simt vânat ca un enot.
Si îmi zâmbești cu dinți de cașalot
De o să pledez: "too" sexy strungăreață…
dacă te-aș întâlni acum când trenul e oprit în stație
nu știu ce ți-aș spune
locul acela știi tu, e tot ocupat de unu'
iar crampele mi se-nmulțesc deja la doi
pe pantaloni am mai mult negru decât alb
alte culori le tai în grabă de prin ziare
și le-ndes în buzunar
Comentarii aleatorii