draga mea sînt zilele acelea plutitoare
un abur între ziua mea și crăciun
de parcă soarele palid se îmburdă în mare
lentilele mele de contact sînt de vină
sau poate e ceață în livingroom
printre argint și aur și smirnă și plumb
și verde și mov de burgundia
roșu rusesc și galben xanadu
albastru prusac și negru de fum
iluzii de sticlă și aer bon ton
ți-am promis anul acesta voi pregăti
doar pentru tine beef wellington
dar sînt puțin încurcat între castanele măcinate
și castronul cu ciuperci champignon
Într-o zi, un măgăruș postmodern se plimba pe câmpie
În dinți c-o păpădie.
Nu era –vai!- să fie o așa grozăvie plimbarea în sine pentru asin
(nici măcar nu era măgarul lui Buridan, ci un simplu magar din moși-strămoși)
Dacă nu sărea în grădina lui Ficino
Zicând “ninonino”
Am zice c-ar fi avut o zi ca-n rai
Dar puse copita și, vai,
Se cruci: prin față-i trecea o iapă din stână
Se-anunță primăvara
Cu-n buzdugan de patimi
Și rații de căldură
În tocul de la uși,
Iar eu, ca niciodată,
De frica avalanșei,
Adulmec pe la colțuri
Cu palmele căuș;
Mă văd ca-ntr-o oglindă,
Cu venele deschise,
Foșnind de încordare,
Tristețe și de zel
Și-mi tatuez cu grijă,
În carne, la răscruce
De dragoste și viață
Nescrisă-un ghiocel.
Comentarii aleatorii