mi-am dat seama
că dintr-un adânc de suflet searbăd
au răsărit gheare metalice
că acolo în ochii infinitului
puțin mai jos de paradisul erotic
sunt artiștii rar suportați
noi toți avem două linii
pe lângă linia vieții
ce se sparge-n palma ta
și-n gândul ascuns al palmei mele
încă o linie
veșnic ocupată
Un om stătea în mijlocul unei intersecții.
Dând din mâini ca și cum ar vâsli.
Trafic blocat.
Un șofer exasperat: ce faci omule, ești nebun?!
Vâslesc. Vrei să facem împreună o plimbare?
Dar unde-ți e barca?
Cum? N-am barcă? Atunci ar trebui să înotăm amândoi!
Nu
nu eu te iubesc
altcineva
şi-a făcut cuib în mine
salivează după nurii tăi
şi reacţionează
ca un suflet canin
atunci când îşi primeşte binemeritatul stimul.
nu
nu eu îţi vorbesc
altcineva
vorbeşte din interiorul meu
alege cuvintele
le pune cap la cap
şi le stropeşte cu apă semantică.
nu
nu eu te privesc
altcineva
se uită prin ochii mei
la lumea ta imortalizată
Într-o zi, un măgăruș postmodern se plimba pe câmpie
În dinți c-o păpădie.
Nu era –vai!- să fie o așa grozăvie plimbarea în sine pentru asin
(nici măcar nu era măgarul lui Buridan, ci un simplu magar din moși-strămoși)
Dacă nu sărea în grădina lui Ficino
Zicând “ninonino”
Am zice c-ar fi avut o zi ca-n rai
Dar puse copita și, vai,
Se cruci: prin față-i trecea o iapă din stână
I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
Comentarii aleatorii