ca un elastic m-am întins către tine
cu brațele am cuprins pământul ca pe o bilă albastră
tu, învârtind trei degete, rotind gâtul, ți-ai prins părul frumos
și ai deschis fereastra sfântului duh
mi-am astupat urechile să nu aud să nu aud
dar toate cuvintele ieșeau pe gura porumbelului sub formă de ou zburător
de sub pleoapa sidefie a oului ieșea, aplecat, liniștit, câte un goliath
mi-am dat seama
că dintr-un adânc de suflet searbăd
au răsărit gheare metalice
că acolo în ochii infinitului
puțin mai jos de paradisul erotic
sunt artiștii rar suportați
noi toți avem două linii
pe lângă linia vieții
ce se sparge-n palma ta
și-n gândul ascuns al palmei mele
încă o linie
veșnic ocupată
O minte și un suflet
Împodobite
Cu ale lumii daruri,
Cunoașterea a tot
Ce-n simțuri curge-n valuri
Sunt ale noastre scopuri
În viața ce-o trăim...
Pe scara ierarhiei
Mereu să tot suim.
Prin tot
Ce-n minte strângem
Și-n suflet adunăm,
A noastră „mască” crește,
Cu ea ne „înălțăm”.
Iar când
De sus privim
La tot ce ne-nconjură,
„Micimea” celorlalți
Ne umflă în statură.
Fără de lumină nu se poate construi nici o imagine, mai ales că pensule sunt închise în sertar,
aşa că am început să îmi desfac cuvintele, cu o şurubelniţă în cruce, deşurubez şuruburile instabile
Comentarii aleatorii