omului cu pricina
îi era frică să iasă din întîmplare
să intre în prealabil
dar mai ales să se oprească de fapt
deși nu ar fi făcut-o niciodată
nici nu îndrăznea pînă la urmă
cu toate că prefera bineînțeles
să fie la fel ca și cum
deși fusese văzut undeva
așteptat cîteodată
și poate chiar iubit uneori
a fost atîta doar și nimic mai mult
suferea din cînd în cînd
se resemna de obicei
ca un elastic m-am întins către tine
cu brațele am cuprins pământul ca pe o bilă albastră
tu, învârtind trei degete, rotind gâtul, ți-ai prins părul frumos
și ai deschis fereastra sfântului duh
mi-am astupat urechile să nu aud să nu aud
dar toate cuvintele ieșeau pe gura porumbelului sub formă de ou zburător
de sub pleoapa sidefie a oului ieșea, aplecat, liniștit, câte un goliath
De ce te-ascunzi de mine, îmi joci întruna feste
Şi îmi rezişti, gagico, prin baruri la asalt
Precum o amazoană? În jurul tău nu este
Un altul mai cu vână, mai smead şi mai înalt!
Îmi dai răspunsuri şuie, un “da” înseamnă poate,
Un “nu” mă întărâtă şi-n decolteu-adânc
Îmi bag cu nonşalanţă privirea pân’ la coate
De-ncep precum un gâgă lipsit de sfârc să plâng.
Comentarii aleatorii