I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
Sunt cult(urist), "micuțo", fac rime contra cost,
Atrag făra eforturi cuvintele nătânge
Cum aș putea întoarce pigmeul ce am fost ?
Că mă cam strâng bikinii și “cucu” începe a plânge.
Sunt cult(urist), "micuțo", dar n-am jignit destul...
Așa îmi cere rangu - maestru de calibru
Mă îndrept spre « poezele »... Sunt « veri veri cul »
Un om stătea în mijlocul unei intersecții.
Dând din mâini ca și cum ar vâsli.
Trafic blocat.
Un șofer exasperat: ce faci omule, ești nebun?!
Vâslesc. Vrei să facem împreună o plimbare?
Dar unde-ți e barca?
Cum? N-am barcă? Atunci ar trebui să înotăm amândoi!
suavă parodie după textul „Pînă în martie” al Corinei Papouis
nu vă luați după doamnă
e o căsătorie aranjată de Bacovia
cu un domn de plumb
veți fi mereu singuri la masa lungă de porumb
cu ochii blegi tînjind după W-ul poeților
cocori ai melancoliei
gura ei plină de
gingii roz trandafirii
vă spune cu siguranță prostii
cu gust de sex
voi le savurați în gînd
tușind cu înțeles în batista de borangic
îi lingeți talpile mirosind a ambră
scriind imaginar un poem
da îmi voi face o funie
din coșmaruri încă vii
din sicrie plutitoare în derivă
Comentarii aleatorii