În curând, o să cad de pe sentimentul ăsta subțire,
mâine,
poimâine,
sau după alte câteva zile de împrumut, cine știe,
îmi ard tălpile
și capătul prin care m-am legat de ceilalți
se desprinde încet,
nu-i nimic, poate așa se va vindeca și timpul de mine,
(l-am îmbolnăvit întrebându-l retoric
la ce folosește
și cine-l întinde așa, până devine
parodie după poveste cu păsări și pești de Virgil T fără a schimba multe cuvinte
el era bărbatul căruia îi ieșeau păsărici pe gură
ea femeia din buzele căreia țîșneau pești
mai întâi fusese vasilică dar pe atunci lucra pe bani puțini
acum era el, stârcul și ea era păstruga
ziua fiecare avea slujba (lui) – (aici e sexistă treaba în textul original - de modificat părerea mea)
stresul și graba
noaptea se-mpletea adîncă laguna
cu mii de mangrove și sălcii plecate
în care păstruga și stîrcul aievea
răscoleau ape-ngreuiate și reci
de peste 40 de grade alcool
somnul hulpav le curgea peste pulpe
pe autostrada h44 nu circulă logane
aici nu este nimic de văzut decât o tipă care bea apă plată cu lămâie la soare
şi habar nu are pe unde o să o mai ia
poate prin mehala sau poate prin alt cartier
unde ar trebui securitatea asigurată
vârsta nu va fi trecută în buletin corect
blugii frecaţi îi vor fi aliaţi în lupta cu bodyguarzii
oricum fetele celelalte vor face treişpe-paişpe
pentru ca ele ştiu cum să o facă cel mai bine
netulburate de vreo gaşcă de copii scăpaţi de acasă
nesăţioşi de imagini cu femei goale
eroic poezia se zbate
de-o vreme
în brațele dolofane
ale unei nepoate
de preot
și da
uneori mai speră
mai crede în sfînta dreptate
cînd surghiunită plînge
în miezul de noapte
departe
tot mai departe
de orice talent sau visare
sau noimă
sau măcar șoapte
cu rost
atinse de dor de fior
de amor
sau măcar de frică
de moarte
dar nu
soarta ei e pe veci
dăltuită în bîlbe
Fără de lumină nu se poate construi nici o imagine, mai ales că pensule sunt închise în sertar,
aşa că am început să îmi desfac cuvintele, cu o şurubelniţă în cruce, deşurubez şuruburile instabile
Comentarii aleatorii