"Cât de departe sunt, Luminiţo, de gheizer [...]
Cum poate să-mi aparţină ceea ce m-a şi supus?!"

În adâncul fiinţei eşti pre-văzătoare

Acum zâmbesc amintindu-mi cum
El îmi povestea mecanismul de
Funcţionare a fri gi de re lor
În faţa blocului E. al Asem
Şi cum a trecut doamna Nechiforov
Fără să răspundă la salut. Şi mă mai
Gândesc la soldăţelul pe care
l-am găsit împreună şi la
cum îi adunam amărâţi
măruntaiele

Semnul non-raţionalului dez
rădăcinează rămăşiţe din realităţi
E un fel de psihoză colectivă
Care seamănă prea mult cu
Legăturile sacre ce ne-au adus linişte
Într-o vreme prea tulburată a vieţii
Am renunţat la poezie
Şi a început să mi se închidă inima
Poate că suport pornirile unui re
umatism cardiac
Sau poate doar
Frigul mi se furişează pe dinăuntru

Şi mă îngheaţă

Cum şi dragostea

Ce nume ar trebui să-i dăm oare
Dragostei şi care gheizer
I-ar putea provoca o curgere continuă şi infinită?
Ce parte din mine va rămâne integră şi neatinsă
Dacă venele îmi vor fi secate de sângele
Îndrăgostit?

Aşa cum la o vreme găseşti osul curăţit de carne
În caninii flămânzi ai fiarei iubite
Remarci că totul în om poate fi sufocat
Că şi dragostea adevărată lip seş te
Cu desăvârşire

La o vreme toate se frâng
dispar

Şi toa te te taie adânc
Direct în inimă

Iar atunci te temi
Atunci îţi e frică să deschizi uşa a doua oară
Cu aceeaşi cheie