iernile între 5 și 7 a.m. sâmbăta dacă nu dormi poți intra timid
într-o liniște simplă ca într-o casă călduroasă. există pentru
fiecare dintre noi undeva în timp un moment magic. ca atunci
când
îți cade lumea în cap la serviciu sau în familie și o iei de la
capăt cu dinții strânși îți reașezi viața pe alte coordonate
indiferent de riscuri sau de părerea altora care nu mai știi cât
contează în contextul în care este doar viața ta nimic mai mult
apoi
seara fredonezi și asculți un post de radio local în mașină.
eu acum am acest moment și vreau să ascult cum tastez un text
pe care probabil că îl vor citi cinci sau cincizeci de persoane
dintre care poate nu toți până la capăt și am impresia tastând
că ies din mine și râd de simplitatea acestui gest că îmi văd degetele
care nu se pot opune apoi iar intru și rămân un pic pe gânduri
latră bondy caniche-ul alintat mai trece câte o mașină rar
iar în longitudinea acestor clipe un dor mă împinge spre fereastră
de fiecare dată când ne împăcăm undeva se întâmplă ceva bun
te acopăr și îmi pun brațul sub cap mulțumit că nu te-am trezit
chestiile mele metafizice adorm iar mâine le voi numi tabieturi
Comentarii
ultimul vers este un poem in
Trinity -
ultimul vers este un poem in sine..:)
Corina
Paul,
batori -
Paul, cred că textul de faţă de aici trebuie să pornească: "latră bondy caniche-ul alintat mai trece câte o mașină rar
iar în longitudinea acestor clipe un dor mă împinge spre fereastră
de fiecare dată când ne împăcăm undeva se întâmplă ceva bun
te acopăr și îmi pun brațul sub cap mulțumit că nu te-am trezit
chestiile mele metafizice adorm iar mâine le voi numi tabieturi"
Brodează mai mult la manşetă pentru că ai o cămaşă simplă şi frumoasă, nu trebuie prea multă încărcătură.
Eşti unul dintre poeţii pe care îi citesc cu mare plăcere şi constant.
de faţă,
batori -
de faţă, de aici... vezi tu... iertare:)
Râd.
batori -
Râd. Era bine la de faţă de aici. Aşa este când femeia mai face şi ciorbă pe lângă altele:))) Iertare la iertare. Mulţumesc.
Corina,
yester -
Corina, probabil că e și valabil universal:)...
Silvia, ce găteai bun?:)