parodie după poveste cu păsări și pești de Virgil T fără a schimba multe cuvinte
el era bărbatul căruia îi ieșeau păsărici pe gură
ea femeia din buzele căreia țîșneau pești
mai întâi fusese vasilică dar pe atunci lucra pe bani puțini
acum era el, stârcul și ea era păstruga
ziua fiecare avea slujba (lui) – (aici e sexistă treaba în textul original - de modificat părerea mea)
stresul și graba
noaptea se-mpletea adîncă laguna
cu mii de mangrove și sălcii plecate
în care păstruga și stîrcul aievea
răscoleau ape-ngreuiate și reci
de peste 40 de grade alcool
somnul hulpav le curgea peste pulpe
Fără de lumină nu se poate construi nici o imagine, mai ales că pensule sunt închise în sertar,
aşa că am început să îmi desfac cuvintele, cu o şurubelniţă în cruce, deşurubez şuruburile instabile
1.
Un nou discipol: Venerabile, am venit să mă inițiezi.
Magistrul: Stai lângă mine trei ani!
…..
Discipolul: Au trecut trei ani și..
M: Mai ai rădare trei luni!
……
D: Au trecut cele trei luni…
M: Mai rezistă trei săptămâni!
……
D: De ajuns! Plec…
M: După atâta timp ce mai contează trei zile. Apoi poți face orice. Fiind un om de onoare, chiar și să te sinucizi….
mi-am dat seama
că dintr-un adânc de suflet searbăd
au răsărit gheare metalice
că acolo în ochii infinitului
puțin mai jos de paradisul erotic
sunt artiștii rar suportați
noi toți avem două linii
pe lângă linia vieții
ce se sparge-n palma ta
și-n gândul ascuns al palmei mele
încă o linie
veșnic ocupată
vin sărbătorile ceva tare mișto
al naibii ce ne îngerizăm
gingabel gingabel
hai sa te efectuez pe tulburel cu tocăniță de purcel
să te gâdil la melodie cu un senthiment-dobitoc
ne lalaim pe noi cam razna io-te că ne dă și mită
și morții sunt mai fericiți nebunul își mănâncă
mâinile în întuneric și soarta omului
cu a dobitocului este aceeași
după chipul și asemănarea noastră
Comentarii aleatorii