eroic poezia se zbate
de-o vreme
în brațele dolofane
ale unei nepoate
de preot
și da
uneori mai speră
mai crede în sfînta dreptate
cînd surghiunită plînge
în miezul de noapte
departe
tot mai departe
de orice talent sau visare
sau noimă
sau măcar șoapte
cu rost
atinse de dor de fior
de amor
sau măcar de frică
de moarte
dar nu
soarta ei e pe veci
dăltuită în bîlbe
pe autostrada h44 nu circulă logane
aici nu este nimic de văzut decât o tipă care bea apă plată cu lămâie la soare
şi habar nu are pe unde o să o mai ia
poate prin mehala sau poate prin alt cartier
unde ar trebui securitatea asigurată
vârsta nu va fi trecută în buletin corect
blugii frecaţi îi vor fi aliaţi în lupta cu bodyguarzii
oricum fetele celelalte vor face treişpe-paişpe
pentru ca ele ştiu cum să o facă cel mai bine
netulburate de vreo gaşcă de copii scăpaţi de acasă
nesăţioşi de imagini cu femei goale
dacă te-aș întâlni acum când trenul e oprit în stație
nu știu ce ți-aș spune
locul acela știi tu, e tot ocupat de unu'
iar crampele mi se-nmulțesc deja la doi
pe pantaloni am mai mult negru decât alb
alte culori le tai în grabă de prin ziare
și le-ndes în buzunar
Să nu mă cerți
Că trupul mi l-am dumicat
Și sângele în cupe l-am turnat
Mi-e calea fără de întors
Și-n carne îmi cresc cuie.
Am dat obol uitării,
Iubire de pripas
Acum la ceas de jertfă
O cruce mi-a rămas.
Iubit-am,
Deci exist.
Și am trăit lumină
Culoare eu am fost
Rupându-mă de tină,
Bătaie de aripă
Apus nedezlegat
Pe toate cu inimă
Din joacă le-am creat.
Comentarii aleatorii