Mi se pune pata! Dă-te de pe mine!
de o vreme-ncoace ești atât de grea
că-mi îndoi podoaba când te lași pe ea
și când țipi în spasme cât îți e de bine.
Nu-mi mai arde-acuma de împreunare!
când propui partida, parcă m-ai vâna
cum vâna odată, trist, balena sa,
cu harponu' țeapăn, șchiopu'Ahab pe mare.
Mai miroși a roză, însă dau de spini
când dezbraci textila, lent peste călcâie
Fiind ciumeg, bodegi cutreieram
Şi mă culcam frecvent în uscător,
Iar capul (tot!) sub burtă mi-l uitam,
S-aud cum pruna freamătă uşor;
Câte un sfânt zbura din geam în geam,
Şi un colos ieşi din dormitor…
(Şi nu mai spun – că-n urmă am rămas
Neşti'nd ce-nseamnă, la origini, “mas”)
Mă rog, reiau: uzându-mă la faţă,
Un tip din sumo văd printre prosoape,
Comentarii aleatorii