el avea două mîini stîngi
și mereu îi întreba pe ai lui
de ce m-am născut așa mamă și tată
de chichi de michi și de feng shui
dimineața strîngea lucerna căpițe căpițe
și mînca din mers o felie groasă de pîine
unsă vîrtos
cu lumină
de la doi sori cusuți cu arnici pe etamină
unul pe față altul pe dos
pe la prînzul cel mare
încerca să se odihnească preț de un ceas
ah ce obidă!
Mă doare, mitocane, în cot
De gândul tău semeț ca o fâneață
Și cred c-ai tras de dimineță,
De vii să-mi spui la bot
că boul din oglindă îți provoacă greață...
Rânjești la un trabant. Ce mai paiață!
Te eschivezi: mă simt vânat ca un enot.
Si îmi zâmbești cu dinți de cașalot
De o să pledez: "too" sexy strungăreață…
epigramă, pentru că pe Hermeneia nu există această categorie
După ce Emil Boc, poate singurul ardelean care vorbește repezit, și-a trântit o demisie-fulger pentru ca apoi să ne fie înfățișat la tv în fundul gol prin vestiarul unei săli de gimnastică, noul premier MRU ne apare impasibil față de problemele actuale ale României și incapabil să lege două vorbe în direct, folosind formule de adresare foarte lungi și inutile în locul ideilor pe care ar trebui să ni le transmită.
Lui Emil i-am admirat
În direct, chiar curul gol.
Pe Răzvan l-am observat
Cum îi tot dădea... ocol!
I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
Comentarii aleatorii