incantație după 'nu mai deosebesc vocile' de paul blaj, în contextul arestării lui adrian năstase
când te caut prin abator doamna mea
carcasele zbrobite cântă
un cântec al victoriilor noastre
apoi adorm și ele cu metalul stâlcit
oare chiar trebuie să mă uit?
să ajung mereu mereu la parchet
cu o ambulanță iarna?
tăticul meu
tot ce știu despre tine
se amestecă lent cu mineriade și lovituri de stat
peste pomeții mei îmi cade pur și simplu falca
blândă ca făina de la Vel Pitar
ce frumoși erau anii tăi
când tăiai și spânzurai
uneori mai simt
cum banii îmi mai intră-n cont
din vreo moștenire a mătușii tamara
dar mă duc prea tânăr la pârnaie
nopți neprimitoare
huh, ce vis…
dormeam și deodată mă trezesc
cu Pitagora lângă pat
dau să mă ridic catetă
dar el mai iute, se apleacă așa, ipotenuză
ca la un unghi de 45º
și-mi spune:
am venit să-ți iau un interviu
și să-ți fac o propunere
și tace.
tac și eu
și mă scald așa în ochii lui
preț de câteva teoreme și izbucnesc în râs
da de unde și până unde?
că doar nu-s nici geometru vestit
dacă te-aș întâlni acum când trenul e oprit în stație
nu știu ce ți-aș spune
locul acela știi tu, e tot ocupat de unu'
iar crampele mi se-nmulțesc deja la doi
pe pantaloni am mai mult negru decât alb
alte culori le tai în grabă de prin ziare
și le-ndes în buzunar
Comentarii aleatorii