Trenul a abandonat gara
ca pe un lot de nași prinși în flagrant
scapă cine poate de vine noaptea și te prinde dezbrăcat
rămâi prietene fără cuvintele alea cu care-mi tot împodobești sauna
toarnă-mi o găleată de apă rece peste țeasta dezmoștenită de nădejdi juvenile
( l-am văzut ieri seară pe Ovidius Publius Naso beat criță la cherhana
scria mizericordiile lunii și pișca de fund o sirenă care de ciudă
va ispiti mai târziu mâna lui vasile roaită)
putem spune că plutea prin aer o stare de ebrietate onestă
Îmi trebe bărbăție, să vă arăt feblețea
De-a pune cu talentu-mi, din cand in cum, in bol
Zacuscă, zarzavaturi... și cum naturalețea
(De-a pregăti rântașul) mă dă mereu de gol
Că-mi scot în parc goblenul, perdelele brodate,
Și-n cârca înnoptării, sub cracii goi ai lunii,
Se travestesc în lire și se târăsc pe coate,
Bocindu-și bâlbâiala, să le-nsteleze unii.
dacă te-aș întâlni acum când trenul e oprit în stație
nu știu ce ți-aș spune
locul acela știi tu, e tot ocupat de unu'
iar crampele mi se-nmulțesc deja la doi
pe pantaloni am mai mult negru decât alb
alte culori le tai în grabă de prin ziare
și le-ndes în buzunar
Comentarii aleatorii