Iubita mea, pentru că fac remiză
Cu scorul alb, sub plapumă, îmi pare
Că s-a-ncurcat c-un gălbior pe care
Dacă îl strângi încape-ntr-o valiză.

Nu-i nici frumos și nici deștept; nu-i mare,
Dar zgândărit și conectat la priză,
Chiar dacă-i ostenit dup-o repriză,
Își chiamă iute alte ajutoare.

Nu-i un mister căci pân’ la urmă, foarte
Gelos, i-am spionat ascuns odată

A fost odată-n Bucureşti,
a fost, şi nu o dată,
din rude ample de Vereşti,
o preastilată fată.

Şi era plastic până-n dinţi
şi mândră-n toate cele,
cum e coliva între sfinţi
şi checu-ntre franzele.

Din cracii roz şi dezinvolţi,
copitele şi-ndreaptă
spre termopan, unde la colţ,
în merţ, Ghiujul aşteaptă.

Ea simte, fato, disperări
când merţul gri străluce
şi găuritele cărări
bujile-i distruge.