el avea două mîini stîngi
și mereu îi întreba pe ai lui
de ce m-am născut așa mamă și tată
de chichi de michi și de feng shui
dimineața strîngea lucerna căpițe căpițe
și mînca din mers o felie groasă de pîine
unsă vîrtos
cu lumină
de la doi sori cusuți cu arnici pe etamină
unul pe față altul pe dos
pe la prînzul cel mare
încerca să se odihnească preț de un ceas
ah ce obidă!
omului cu pricina
îi era frică să iasă din întîmplare
să intre în prealabil
dar mai ales să se oprească de fapt
deși nu ar fi făcut-o niciodată
nici nu îndrăznea pînă la urmă
cu toate că prefera bineînțeles
să fie la fel ca și cum
deși fusese văzut undeva
așteptat cîteodată
și poate chiar iubit uneori
a fost atîta doar și nimic mai mult
suferea din cînd în cînd
se resemna de obicei
evident evident pe Apollo și pe Aheu
dragul meu
este o expresie la îndemîna oricui
de ce nu albastre? e mai cool și mai șui
-zise din juriu un membru făcînd risipă
de fum dintr-o pipă
creionată pe coperta unui volum
publicat antum -
hai să pronunțăm răspicat - al-bas-tru
simți cum se duce în epigastru?
încearcă mai rar – smile cheese brînză
noi şi moartea
o frămîntăm în palme
ca pe un cocoloş fierbinte
auriu de mămăligă
un pui de brînză
îşi topeşte inima înăuntru
şi totul este să nu o scapi
din mînă
oricît de fierbinte ar fi
să nu atingă ţărîna
sau cenuşa
de la marginea vetrei
pentru că pentru ea
gustul lor este ca sîngele
pentru fiară
ca sărutul
ameţitor frămîntăm moartea în palme
pînă o ieşi ceva
Comentarii aleatorii