dacă te-aș întâlni acum când trenul e oprit în stație
nu știu ce ți-aș spune
locul acela știi tu, e tot ocupat de unu'
iar crampele mi se-nmulțesc deja la doi
pe pantaloni am mai mult negru decât alb
alte culori le tai în grabă de prin ziare
și le-ndes în buzunar
știu că ești specială
eu sînt spart ca o călimară
uitată pierdută găsită
într-o cămară
după ce îți cumperi o garsonieră
din acelea bune din cărămidă
făcută înainte de cutremurul din șapteșapte
sau poate într-o vară
din anii șaizeci
dar m-am luat cu vorba
și am uitat să îți spun
că ești specială
mai ales cînd parchezi lateral
seara lîngă librăria din colț
dintr-o singură încercare
Un om stătea în mijlocul unei intersecții.
Dând din mâini ca și cum ar vâsli.
Trafic blocat.
Un șofer exasperat: ce faci omule, ești nebun?!
Vâslesc. Vrei să facem împreună o plimbare?
Dar unde-ți e barca?
Cum? N-am barcă? Atunci ar trebui să înotăm amândoi!
suavă parodie după textul „Pînă în martie” al Corinei Papouis
nu vă luați după doamnă
e o căsătorie aranjată de Bacovia
cu un domn de plumb
veți fi mereu singuri la masa lungă de porumb
cu ochii blegi tînjind după W-ul poeților
cocori ai melancoliei
gura ei plină de
gingii roz trandafirii
vă spune cu siguranță prostii
cu gust de sex
voi le savurați în gînd
tușind cu înțeles în batista de borangic
îi lingeți talpile mirosind a ambră
scriind imaginar un poem
da îmi voi face o funie
din coșmaruri încă vii
din sicrie plutitoare în derivă
Comentarii aleatorii