I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…
II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
Parodie inspirată de "Un fragment întreg" de Bobadil
Foi împrăștiate,
Desperecheate,
O mare de linii și puncte
Întortocheate,
Atât de încâlcite,
Și de stâlcite,
Că devin ideograme
Răzbunătoare,
Amenințătoare.
Parcă le și văd printre gene
Atacând cu cuțite.
Chiar, la ce bun?
Acest drum fragmentar
Cu amprente pe clepsidre
Și ceasuri cu cuc date cu var
Pare o întregire a (mal)sapienței,
Un plâns ca o șoaptă de bătrânețe
Îmi trebe bărbăție, să vă arăt feblețea
De-a pune cu talentu-mi, din cand in cum, in bol
Zacuscă, zarzavaturi... și cum naturalețea
(De-a pregăti rântașul) mă dă mereu de gol
Că-mi scot în parc goblenul, perdelele brodate,
Și-n cârca înnoptării, sub cracii goi ai lunii,
Se travestesc în lire și se târăsc pe coate,
Bocindu-și bâlbâiala, să le-nsteleze unii.
Fără de lumină nu se poate construi nici o imagine, mai ales că pensule sunt închise în sertar,
aşa că am început să îmi desfac cuvintele, cu o şurubelniţă în cruce, deşurubez şuruburile instabile
Sunt cult(urist), "micuțo", fac rime contra cost,
Atrag făra eforturi cuvintele nătânge
Cum aș putea întoarce pigmeul ce am fost ?
Că mă cam strâng bikinii și “cucu” începe a plânge.
Sunt cult(urist), "micuțo", dar n-am jignit destul...
Așa îmi cere rangu - maestru de calibru
Mă îndrept spre « poezele »... Sunt « veri veri cul »
Comentarii aleatorii