Virgil -
mareea absențelor tale
© 2009 - vt
îmi beau yerba mate încet
privindu-mă hipnotic
oceanul îmbătrînește încă o zi
soarele încă o noapte
nisipul neliniștit
și stingher
mă cuprinde
mareea absențelor tale
ciudate
inundă imperceptibil totul
doar eu rămîn
nemișcat
așteptîndu-te
Poezie:
Comentarii
îmi
yester -
e atât de cunoscută starea aceasta de nepăsare nostalgică, de indiferență nobiliară (nu în sens negativ). iar fotografia e excelentă în redarea acestora. la final aș pune ceva mai sugestiv, dar aceasta e doar opinia mea. un text ca atunci când privești zarea și ea nu vrea să se apropie.frumos, Virgil. mai există și o construcție genitivală... mareea... știi tu.
....
Imparateasa -
într-adevăr fotografia îmbogățește poemul. finalul mi se pare potrivit, cel puțin tonul acestuia e în tandem cu întregul. în plus, e un text rotund - aduce cu sine atât vijelia, cât și neclintirea, atât apropierea, cât și distanța. cine știe ce se poate ghici într-o ceașcă simplă cu ceai...