Să nu mă cerți
Că trupul mi l-am dumicat
Și sângele în cupe l-am turnat
Mi-e calea fără de întors
Și-n carne îmi cresc cuie.
Am dat obol uitării,
Iubire de pripas
Acum la ceas de jertfă
O cruce mi-a rămas.
Iubit-am,
Deci exist.
Și am trăit lumină
Culoare eu am fost
Rupându-mă de tină,
Bătaie de aripă
Apus nedezlegat
Pe toate cu inimă
Din joacă le-am creat.
De ce te-ascunzi de mine, îmi joci întruna feste
Şi îmi rezişti, gagico, prin baruri la asalt
Precum o amazoană? În jurul tău nu este
Un altul mai cu vână, mai smead şi mai înalt!
Îmi dai răspunsuri şuie, un “da” înseamnă poate,
Un “nu” mă întărâtă şi-n decolteu-adânc
Îmi bag cu nonşalanţă privirea pân’ la coate
De-ncep precum un gâgă lipsit de sfârc să plâng.
poezia parodiată-"amintiri din epoca de aur" de Silvia Bitere
fiecare cu treaba lui îmi spuneai
unii au o treabă mai mică alţii mai mare
important e să nu te apuce la intersecţie
şi să dai mărunt din picioare
poţi să faci atunci ce nu ai făcut niciodată
să iei în braţe un semafor
sau de pe o trambulină crezîndu-te cascador
să te arunci deşănţată ca o cruelă
în europubelă
nu m-ai dus la circ niciodată
îţi era ruşine cu mine desculţă fără pantofi
Un om stătea în mijlocul unei intersecții.
Dând din mâini ca și cum ar vâsli.
Trafic blocat.
Un șofer exasperat: ce faci omule, ești nebun?!
Vâslesc. Vrei să facem împreună o plimbare?
Dar unde-ți e barca?
Cum? N-am barcă? Atunci ar trebui să înotăm amândoi!
în subsolul blocului nostru trăiește
mîța multilaterală
ca orice mîță are nouă vieți
prima și-o mai aduce aminte
undeva în văgăuna babei dochia
pe vremea cînd era încă
pe jumătate duh de pădure
și jumătate vîrtelniță
a doua într-un hambar din dinogeția
la vînat de bizami la furat de plătică
pe a treia o reține vag
undeva în pustă
printre calabalîcurile lui attila
"the hun"
cel care mînca ce ea n-ar fi mîncat
niciodată
dar pe a patra și-o amintește bine
într-un sat din munți
Comentarii aleatorii