În curând, o să cad de pe sentimentul ăsta subțire,
mâine,
poimâine,
sau după alte câteva zile de împrumut, cine știe,
îmi ard tălpile
și capătul prin care m-am legat de ceilalți
se desprinde încet,
nu-i nimic, poate așa se va vindeca și timpul de mine,
(l-am îmbolnăvit întrebându-l retoric
la ce folosește
și cine-l întinde așa, până devine
ca un elastic m-am întins către tine
cu brațele am cuprins pământul ca pe o bilă albastră
tu, învârtind trei degete, rotind gâtul, ți-ai prins părul frumos
și ai deschis fereastra sfântului duh
mi-am astupat urechile să nu aud să nu aud
dar toate cuvintele ieșeau pe gura porumbelului sub formă de ou zburător
de sub pleoapa sidefie a oului ieșea, aplecat, liniștit, câte un goliath
parodie după poveste cu păsări și pești de Virgil T fără a schimba multe cuvinte
el era bărbatul căruia îi ieșeau păsărici pe gură
ea femeia din buzele căreia țîșneau pești
mai întâi fusese vasilică dar pe atunci lucra pe bani puțini
acum era el, stârcul și ea era păstruga
ziua fiecare avea slujba (lui) – (aici e sexistă treaba în textul original - de modificat părerea mea)
stresul și graba
noaptea se-mpletea adîncă laguna
cu mii de mangrove și sălcii plecate
în care păstruga și stîrcul aievea
răscoleau ape-ngreuiate și reci
de peste 40 de grade alcool
somnul hulpav le curgea peste pulpe
scris sub inspiraţia textului "dedicaţie -gând pentru poet" al cristinei ştefan
ca să critici versul unui poet trebuie să te dezveţi de citit
ca să-l înţelegi uită că el există
cînd poetul scrie nu curge nici magmă şi nu se răscoală planete
doar dramele cotidiene iau o pauză pentru dezmorţirea picioarelor
cînd poetul plînge este atît de ridicol
încît păcatele lumii se simt stînjenite
nu împuşcaţi poeţii
în fiecare oraş există un cimitir numit eternitatea
Comentarii aleatorii