eroic poezia se zbate
de-o vreme
în brațele dolofane
ale unei nepoate
de preot
și da
uneori mai speră
mai crede în sfînta dreptate
cînd surghiunită plînge
în miezul de noapte
departe
tot mai departe
de orice talent sau visare
sau noimă
sau măcar șoapte
cu rost
atinse de dor de fior
de amor
sau măcar de frică
de moarte
dar nu
soarta ei e pe veci
dăltuită în bîlbe
de melci
și toante
rostiri inutil
abracadabrante
doar tîrziu
cînd și ultima lacrimă
se prelinge
pe chipul oglinzilor
sparte
iar limba cea strîmbă
a ceasului mort
se cabrează languroasă
spre șapte
nenfricata noastră poetă
se ridică pe coate
în toată splendoarea
cămăși-nflorate
de noapte
și o nouă zi de luptă creatoare
începe
ea înarmată
cu și mai multă-ndîrjire
trece la fapte
iar poezia anemic
tot mai anemic
se zbate se zbate
se zbate