Filmări ratate

imaginea utilizatorului marynna

Am plecat pe stradă
carul de reportaj
după mine.
„Nu ți-s boii acasă”
mă apostrofează
o bătrână
cu broboadă ofilită.
„Hei, Janis!” mă strigă
o fostă colegă
de facultate.
(Pe atunci ascultam în draci
Janis Joplin
fumam țigări de contrabandă
pe holuri cu fantome literare
prezentam nonșalant moda
prin fața tristului Labiș
exilat pe peretele din stânga.)
Târăsc după mine
carul de reportaj
îmi fac loc printre
frunze uscate
zgârii asfaltul
la a cărui durere
nu s-a gândit
cineva vreodată.
Filmăm doar străzi
niciodată oameni
sunt prea schimbători.
Străzi încrucișate
străzi paralele
străzi-labirint
iar e blocaj în intersecție
ne scrântim piciorul drept
într-o groapă-capcană
ne iese sufletul
alergând după tramvaiul
model cehoslovac.
„Mama ta de dobitoc”
înjurăm vatmanul
și el ne înjură pe noi
Sergiu Nicolaescu
mai scoate un lung-metraj
scrie pe prima pagină
filmăm și noi
carul nostru surprinde
unghiuri moarte
și îngropate prin oraș.

Comentarii

explicatie

la "Hei, Janis" ai dat o explicatie amanuntita contextului. care este talcul apostrofarii batranei care te supara cu "nu ti-s boii acasa"? sunt plecat de 30 de ani din Romania dar nu vreau sa-mi scape nimic! "ne scrantim piciorul drept" nu prea merge. sunteti o intreaga echipa calcand pe un singur picior drept? imi scrantesc piciorul drept, "ne iese sufletul" e OK. apoi as zice spre final: Sergiu Nicolaescu mai scoate un lung-metraj ceva de primă pagină. in rest s-auzim de bine. un an nou cu pace si placute reportaje, iti doresc.

explicatie

e un poem in parte autobiografic. ideea cu reportajele am preluat-o din niste proze scurte - o sa public una-doua din ele si aici. tot de acolo vine si batrana care apare ca un leit-motiv. verbele la persoana I singular - dedublarea eu-lui: eu cu mine realizam acest „reportaj” . multumesc de trecere si urari. La multi ani si toate bune in 2010!