Mai iubește-mă o dată
Prima dată nu prea mi-a ieșit.
Azi sunt prada propriei mele guri
Vorbele, un laț pentru hulubi nepătați

Vorbele, faptele, împotrivă îmi sunt
Mă arată cu degetul, muiat în aură:
- Ce stârv într-o zi va lungi pe câmpia cea mare?
- Ce nebun, rotind în oraș, risipește flori de mâncare?

Azi, să mă zbat, am contenit. Ca un balon, degetul, spaima
În priviri mi s-a spart. Doar ochiul când te vede, luminos, tresare,
Se-ntoarce, se desface
În rotitoare arcuri ce-n juru-ți ca un laț se prind, mă prind
Și fluiere aud cum mi se scurg prin oase, ca șopotul cel dulce, calm și crud.
Îmi vine să mă strâng atunci, să cad, să-mi cazi
și parcă-aud și parcă merg, ochi de hulub nepătat risipind,
Pe clavicula ta,
Pe câmpia cea mare.
..
M-a durut, orbecăind, după tine. M-am zbătut, lațul s-a strâns.
Viața asta nu-i cea în care se zboară! mi-am zis
-Dormi, culcă-te naibii! Poate în cea următoare!
Aici, ce-ai iubit, omorât să rămână!