Când am venit pe hermeneia, plecasem dintr-un loc nu pentru ceva ce mi se întâmplase mie, ci pentru ce vedeam că se întâmplă celor din jur. Am plecat, cu alte cuvinte, în numele unor „principii”. Spuneți-le cum vreți, dacă nu credeți în așa ceva. Dar eu sunt de părere că nimic din ceea ce las să se întâmple unuia de lângă mine astăzi, nu e garantat că mă va ocoli pe mine la nesfârșit. Nu te poți eschiva, în nici un fel de comunitate, spunând „nu știu, eu n-am participat, eu n-am nici o vină, am stat în banca mea”. Mă consider la fel de vinovată dacă tac și fac parte din acea comunitate în care alții, necunoscuți mie, suferă vreo nedreptate.